COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 23 Intre 23:35 si 00:20 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Bihor;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 19 persoane au fost implicate, la 11 august 2019, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 7, în zona satului Râu Vadului, comuna Câineni, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vâlcea, a informat IGSU. Accidentul a avut loc între un autoturism şi un microbuz de transport persoane, din informaţiile preliminare fiind 19 persoane implicate. Pentru gestionarea situaţiei acţionează patru ambulanţe SMURD, şapte ambulanţe SAJ, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje de descarcerare.

***

O serie de evenimente rutiere în care au fost implicate microbuze, autocare sau autobuze soldate cu victime au mai avut loc în ultimele şase luni:

8 august - (ISU) Tulcea a activat Planul Roşu de Intervenţie în cazul unui microbuz cu persoane care s-a răsturnat, la 8 august 2019, în afara părţii carosabile la Ostrov-Dăeni, pe DJ 222F. Cinci din cele 14 persoane aflate în autobuzul răsturnat pe drumul judeţean dintre satele Ostrov şi Dăeni au necesitat îngrijiri medicale.

20 mai - Nouă persoane, între care patru copii, au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN 1 C, între localităţile Halmeu şi Turulung din judeţul Satu-Mare, la nivelul judeţului fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Nicio persoană nu a fost încarcerată, toate fiind transportate la spital pentru investigaţii.
17 mai - Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi un autoturism s-a produs în municipiul Bacău, în noaptea de 16 spre 17 mai, în urma căruia 16 persoane au fost transportate la spital.

30 aprilie - Un autobuz cu 39 de pasageri s-a răsturnat în localitatea Drajna din judeţul Călăraşi, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. 12 persoane au primit asistenţă medicală la locul producerii accidentului, iar patru dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, pentru investigaţii suplimentare
20 aprilie - 11 persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fiind activat Planul roşu de intervenţie. Accidentul s-a produs pe DN 1, în localitatea Căpuşu din judeţul Cluj, după ce şoferul ar fi adormit la volan.

27 martie - Un accident de microbuz s-a produs în zona localităţii Dobrovăţ din judeţul Iaşi. Microbuzul, în care se aflau 25 de pasageri, a derapat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi s-a răsturnat pe sensul de mers spre Iaşi al drumului. Bilanţul victimelor se ridică la 23 de persoane, dintre care 21 au fost transportate la spital, iar două au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Autorităţile din judeţul Iaşi au activat Planul roşu de intervenţie.
25 martie - Şoferul unui microbuz a murit, iar o femeie a fost rănită, după impactul cu un tir polonez, pe autostrada A1, pe raza localităţii Remetea Mare din judeţul Timiş.
13 martie - Patru persoane au fost rănite după ce un microbuz a fost lovit de o maşină care nu a acordat prioritate, pe DJ 720, în Călineşti, judeţul Prahova.

26 februarie - O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de marfă, pe o arteră rutieră din municipiul Arad.
11 februarie - Două persoane au murit şi şapte au fost rănite într-un accident produs pe DN2E Fălticeni - Gura Humorului, pe raza comunei Cornu Luncii, judeţul Suceava, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane cu opt pasageri şi o autoutilitară.
5 februarie - 11 persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet. Accidentul s-a produs pe DN 67, între Drobeta Turnu Severin şi Motru, în zona Ciovârnăşani, comuna Siseşti din judeţul Mehedinţi.

22 ianuarie - O persoană a murit şi 12 au fost rănite într-un accident produs pe DN7, în oraşul Lipova, din judeţul Arad, după ce un TIR a derapat, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum umed, iar şoferul unui microbuz cu pasageri nu a putut evita impactul cu remorca, ce a intrat pe banda sa de mers.
17 ianuarie - Nouă persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un parapet de beton pe DN 52, la intrare în municipiul Turnu Măgurele din judeţul Teleorman. Şoferul microbuzului nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat într-un parapet din ciment aflat în afara părţii carosabile.
12 ianuarie - Şase persoane au fost rănite, între care doi copii de 10 şi 14 ani, într-un accident produs în localitatea Polovragi din judeţul Gorj. Un microbuz de 8+1 locuri a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o construcţie din beton. A fost activat Planul roşu de intervenţie.
11 ianuarie - O persoană a murit şi alta a fost rănită uşor într-un accident în care au fost implicate un autobuz cu călători şi un autoturism, pe drumul între Codlea şi Ghimbav din judeţul Braşov. În autobuz se aflau 40 de persoane. Bărbatul din autoturism, care era încarcerat, a fost declarat decedat. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, editor: Daniel Olteanu, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Vâlcea: 21 de persoane implicate în accidentul rutier pe DN 7, pentru care s-a activat Planul Roşu de Intervenţie

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.