COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În urmă cu 90 de ani, la 16 mai 1929, erau acordate primele premii ale Academiei Americane de Film, care ulterior au fost numite "Oscar" (din 1931). Ceremonia a avut loc la Hotelul Roosevelt şi a fost găzduită de actorul Douglas Fairbanks şi de regizorul William C. DeMille, potrivit www.oscars.org.

Janet Gaynor a primit distincţia pentru cea mai bună actriţă, pentru prestaţia extraordinară din filmele ''Seventh Heaven'' (1927), ''Sunrise - A Song of Two Humans'' (1927) şi ''Street Angel'' (1928). A fost pentru prima dată şi, de altfel, singura dată, când o actriţă a primit un premiu Oscar pentru mai multe roluri. Emil Jannings a fost câştigătorul categoriei cel mai bun actor, pentru rolul generalului Dolgorucki/Marele Duce Sergius Alexander din filmul ''The Last Command'' şi pentru rolul August Schilling din ''The Way of All Flesh''. Premiul pentru cel mai bun scenariu original i-a revenit lui Ben Hecht, cu filmul ''Underworld'', iar cel pentru cel mai bun scenariu adaptat lui Benjamin Glazer, cu filmul ''Seventh Heaven''. La categoria cel mai bun film a fost desemnat câştigător ''Wings'', în regia lui William A. Wellman, iar cel mai bun regizor de comedie a fost desemnat Lewis Milestone, cu filmul ''Two Arabian Knights''. Distincţia pentru cel mai bun regizor de dramă i-a revenit lui Frank Borzage, cu pelicula ''Seventh Heaven'', iar cea pentru cea mai bună imagine, lui Karl Struss, cu filmul ''Aurora/Sunrise''.

Câţiva ani mai târziu, întrebată despre acest eveniment, actriţa Janet Gaynor a răspuns: ''Nimeni nu a simţit atunci că ceremonia ar avea vreo semnificaţie istorică. Am fost încântată să câştig premiul şi a fost emoţionant pentru că i-am întâlnit, pentru prima dată, pe actorii Mary Pickford şi Douglas Fairbanks'', notează site-ul https://birthmoviesdeath.com.

Artista a deţinut până în 1986, titlul de cea mai tânără actriţă care a primit un premiu Oscar. În ciuda faptului că nu a avut o pregătire profesională pentru cariera în cinematografie (a urmat o şcoală de steno-dactilografie) şi nu avea abilităţi vocale sau de dansatoare deosebite, Janet Gaynor a fost unul dintre marile staruri hollywoodiene, jucând în 37 de filme de renume. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, iar în 1978 a fost distinsă de Academia Americană de Film cu un premiu special pentru "plăcerea şi buna dispoziţie pe care le-a oferit-o cinefililor din întreaga lume".

Laura Augusta Gainer s-a născut la 6 octombrie 1906, la Philadelphia, în Pennsylvania, potrivit www.imdb.com. În 1926, actriţa apărea în distribuţia filmului ''The Johnstown Flood'' sub numele de Janet Gaynor. Producătorul Winkfield Sheehan de la casa de producţie Fox a distribuit-o în roluri importante, precum ''The Shamrock Handicap'', ''The Blue Eagle'', ''The Midnight Kiss'' şi ''The Return of Peter Grimm''. În 1927 a jucat în ''Sunrise - A Song of Two Humans'' şi, din acelaşi an, a format un cuplu de succes cu Charles Farrell, alături de care a jucat în 11 filme, între care ''Seventh Heaven'' şi ''Street Angel''.

 


În perioada tranziţiei de la filmul mut la cel sonor, Gaynor a jucat în ''Four Devil''s (1928), ''Christina'' (1929) şi ''Lucky Star'' (1929). În 1929, a dat un test de voce pentru rolul din musicalul ''Sunny Side Up'', primul său rol într-un integral vorbit. În 1931 şi 1932 a jucat în remake-ul filmului ''Daddy Long Legs'' (1931), apoi în ''The Man Who Came Back'' (1931), alături de Farrell. Au urmat: ''State Fair'' (1933), ''The Farmer Takes a Wife'' (1935), ''A Star Is Born'' (1937). În acesta din urmă, Gaynor a avut o prestaţie extraordinară, pentru care a fost nominalizată la Premiile Oscar. Ulterior, a jucat în ''Three Loves Has Nancy'' (1938) şi ''The Young in Heart'' (1938). În 1939, la vârsta de 33 de ani, Gaynor s-a retras din activitate. În 1957, Janet Gaynor a revenit în cinematografie pentru un ultim film, ''Bernardine''.

Actriţa a fost căsătorită cu designerul de costume Gilbert Adrian (1939-1959), cu care a avut un fiu, Robin, născut în 1940. În 1964, actriţa s-a recăsătorit cu producătorul Paul Gregory, alături de care s-a stabilit la Palm Springs, unde s-a dedicat picturii. În 1982, actriţa a suferit un grav accident de circulaţie. A murit la 14 septembrie 1984.

Primul actor distins cu premiul Oscar în 1929, Emil Jannings s-a născut la 23 iulie 1884, în Elveţia, potrivit www.imdb.com. Actor profesionist de teatru încă din adolescenţă, a devenit membru al celei mai cunoscute companii teatrale din Germania condusă de Max Reinhardt. În cinematografie, a debutat în anul 1914, iar primul rol de succes a venit în 1919, în filmul ''Madame DuBarry''. Au urmat o serie de filme, precum ''Anne Boleyn'' (1920), ''Othello'' (1922), ''Peter the Great'' (1921), ''Quo Vadis?'' (1924), ''Faust'' (1926), în care a întruchipat importante personalităţi istorice. ''The Last Laugh'' (1924) şi ''Dupont's Variety'' (1925) ambele în regia germanului F. W. Murnau au atras atenţia producătorilor de film americani.

A ajuns la Hollywood în 1927 şi a semnat un contract cu Paramount Pictures. A debutat în filmul ''The Way of All Flesh'' (1927), urmat de ''The Last Command'' (1928), ambele roluri fiind distinse cu premiul Oscar la prima ediţie din 1929. Tot în 1928, a jucat în ''Street of Sin''. Cariera sa la Hollywood s-a încheiat odată cu introducerea filmului sonor, accentul său german fiind destul de greu de înţeles, notează www.imdb.com. Replicile sale au fost iniţial dublate de un alt actor în filmul ''The Patriot'' (1928), dar Jannings a obiectat, iar vocea i-a fost repusă în film.

A revenit în Europa, unde a jucat alături de Marlene Dietrich în filmul ''The Blue Angel'' (1930). A jucat, apoi, în filme ce erau realizate în favoarea regimului nazist. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul american i-a reabilitat imaginea. A mai jucat în câteva filme germane, dar cariera lui nu s-a mai bucurat de acelaşi succes. S-a retras la Strobl, lângă Salzburg, iar din 1947 a devenit cetăţean austriac. A murit la 2 ianuarie 1950, la vârsta de 65 de ani.

Desfăşurată anual, gala premiilor Oscar este organizată de Academia Americană de Film, o organizaţie profesională onorifică, alcătuită din peste 6.000 de artişti şi tehnicieni din lumea cinematografiei. Primul preşedinte al Academiei a fost Douglas Fairbanks, urmat la conducerea organizaţiei de personalităţi din lumea filmului, precum William C. DeMille (1929-1931), Frank Capra (1935-1939), Jean Hersholt (1945-1949), Gregory Peck (1967-1970), Gene Allen (1983-1985), Arthur Hiller (1993-1997) şi alţii, potrivit www.oscars.org. Din 2017, preşedintele Academiei este John Bailey.

La început, numele câştigătorilor erau cunoscute înaintea galei, lista premianţilor fiind dată presei în avans. În 1941, s-a adoptat sistemul plicului închis, aplicat şi astăzi, pentru ca numele câştigătorilor să fie aflate doar în seara galei. Între 1944 şi 1946, ceremonia acordării premiilor Oscar a avut loc la Teatrul Chinezesc Grauman, iar din 2001 - la Teatrul Dolby (fostul Kodak), unde are loc şi în prezent. Premiile au fost televizate pentru prima dată în 1953, iar color, în 1966. În 1969, ceremonia a fost transmisă pentru prima dată în întreaga lume. Cele mai importante categorii ale premiilor sunt: cel mai bun film, cel mai bun actor într-un rol principal, cel mai bun actor într-un rol secundar, cea mai bună actriţă într-un rol principal, cea mai bună actriţă într-un rol secundar, cel mai bun film animat, cel mai bun regizor, cel mai bun film străin, cea mai bună coloană sonoră, cele mai bune costume. De obicei, se fac câte cinci nominalizări pentru fiecare categorie.

Statueta care se înmânează câştigătorilor reprezintă un soldat cu o sabie care stă pe o rolă de film cu patru cadre, reprezentând categoriile iniţiale ale Academiei: actorii, scenariştii, regizorii, producătorii şi tehnicienii. Numită oficial Premiul pentru Merit al Academiei, statueta a fost concepută de directorul artistic Cedric Gibbons şi realizată de sculptorul George Stanley. Legenda spune că numele Oscar se datorează unei secretare a Academiei. Acesteia i s-a părut că statueta seamănă cu unchiul ei, Oscar, şi a botezat-o cu acelaşi nume. Din 1931, numele a fost preluat de un jurnalist şi aşa a şi rămas.

Printre recordurile înregistrate de-a lungul istoriei Oscarurilor se numără: cele mai multe nominalizări (64), obţinute de Walt Disney, dintre care a câştigat 26 de statuete; cea mai tânără laureată a fost Shirley Temple, la 6 ani; singurele filme care au primit premiile pentru toate cele cinci categorii importante (cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun scenariu) au fost ''It Happened One Night'' (1934), ''One Flew Over The Cuckoo's Nest'' (1975) şi ''The Silence of the Lambs'' (1991); trei filme au câştigat câte 11 premii Oscar: ''Ben-Hur'' (1959), ''Titanic'' (1997) şi ''The Lord of the Rings: The Return of the King'' (2003). De altfel, cel din urmă este singurul film care a câştigat toate categoriile la care a fost nominalizat.

La cea de-a 91-a ediţie a premiilor Oscar, care a avut loc la 24 februarie 2019, premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Rami Malek, care l-a întruchipat pe Freddy Mercury, legendarul cântăreţ al trupei Queen, din filmul "Bohemian Rhapsody". Olivia Colman a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal din filmul "The Favourite", "Green Book" a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu original, Alfonso Cuaron a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun regizor ("Roma"). Pelicula "Roma" a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, "BlacKkKlansman" - premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, iar melodia "Shallow" (din filmul "A Star Is Born") a primit premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Mihordescu, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.