În centrul Capitalei, vizavi de Universitate, pe strada Academiei la numărul 18-20, se află Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" (UAUIM) din Bucureşti.

Clădirea veche a fost construită în perioada 1912-1927 în stil brâncovenesc, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, fiind ulterior extinsă în perioada postbelică, în anii '60-'70, prin ridicarea unor corpuri noi.

"Palatul Universităţii de Arhitectură este gândit în sensul şi spiritul volumetric şi planimetric al unei arhitecturi monumentale, care are însă, în afara acestui aer de clasicism, altceva. Vorbim de un altfel de clasicism. Comparaţi clasicismul Ateneului Român, sau al Palatului Regal, sau pe cel al Poştei, Muzeul de Istorie de astăzi, sau chiar clasicismul Cercului Militar Naţional cu acela al Arhitecturii. Veţi vedea că este altceva, spiritul acesta înnoitor de art nouveau", a declarat, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. arhitect Sorin Vasilescu.

El a spus că, în acest sens, putem vorbi de elemente de modernism în structura clădirii Universităţii de Arhitectură.

Vasilescu a amintit că Vechea Şcoală "a suferit major" în timpul bombardamentelor anglo-americane, fiind, ulterior, refăcută.

"Fiind placată cu piatră, aceasta se repară greu. Nu e tencuială. Trebuie scos ceea ce este afectat de schije, de bombe şi trebuie înlocuit. Astfel încât a fost refăcută cu lucruri de o particulară valoare. Încă mai existau meşteri capabili să facă acest lucru", a explicat arhitectul.

El a menţionat că, după cutremurul din 1977, autorităţile vremii nu au acceptat propunerea de a renunţa la refacerea unora dintre clădirile afectate din zonă, ceea ce ar fi permis punerea în valoare a Şcolii de Arhitectură.

"Din păcate, nu se vede extreme de bine, deoarece Strada Biserica Enei este suficient de îngustă şi nu a existat nici o formă de înţelegere ca, după catastrofalul cutremur din '77, care 'eliberase' o mare parte, să se lase spaţiu pentru a se vedea această ultra-reprezentativă operă de arhitectură românească", a spus Sorin Vasilescu.

Faţada principală a clădirii se remarcă printr-o intrare monumentală.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

"Peste aceasta, elementul principal, partea cea mai elegantă, constă într-un fel de omagiu adus ideii de logie, ca cea de la Mogoşoaia sau cea de la Potlogi, marcat de nişte coloane de înaltă calitate de factură brâncovenească, stil înscris, într-un fel, în matricea stilistică a modernităţii noastre", explică arhitectul.

El consideră că "există părţi reprezentative în Şcoală şi corpuri de strictă funcţiune".

"Corpul vechi (...) conţine ca părţi de reprezentare, în afara unei scări monumentale, care te duce la holul în care în care se deschid, pe ax, Marele Amfiteatru şi Sala Frescelor, numită aşa pentru că beneficiază de două fresce magnifice semnate de Olga Greceanu, care au putut fi salvate de barbaria anilor '50. Deci acestea sunt părţile de reprezentare a ceea ce îndeobşte se numeşte 'piano nobile'", a explicat arhitectul.

Scara monumentală are două rampe ce duc la un fel de demisol, care conţine, sub Marele Amfiteatru, Muzeul Arhitecturii, amenajat în ceea ce a fost odinioară Sala de sculptură.

Pe pereţi şi împrejur regăsim obiecte păstrate din vechea Şcoală de Arhitectură.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

"Aici este muzeul. Nemaifăcându-se sculptură de la generaţia mea încoace, Sala de sculptură a devenit Muzeul de Arhitectură, operă cu adevărat importantă deoarece, în afară de documente de importanţă majoră, aici regăsim şi obiecte, în sensul de elemente care au fost salvate cu eforturi uriaşe - la care am avut o contribuţie şi eu - din demolările criminale din anii 80. Cum vedeţi, sunt lucruri păstrate din vechea Şcoală, cu elemente de arhitectură culese din casele demolate. Pe pereţi regăsim colecţia noastră, gliptoteca, deoarece am avut o secţie efectivă de sculptură, prima şi excelenta calitate a unui arhitect. Iar după demolarea Muzeului Simu, gliptoteca din acest muzeu a fost salvată şi adusă la noi", a precizat Vasilescu.

Sub celebra Sală a Frescelor este fosta Sală de Ornamental, care a devenit acum, din cauza poziţiei, sala de lectură majoră a Universităţii. Întredeschidem uşa şi din încăpere ne privesc câteva perechi de ochi uimiţi.

"Nimic nou, decât structura Sălii noastre de Ornamental şi ce a supravieţuit din Vechea Şcoală - fişierul de bibliotecă. Dar, cum vedeţi, lume puţină. Ăsta este spiritual vremii", constată arhitectul.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Sorin Vasilescu consideră că despre această zonă se poate spune că "este partea nobilă a vechii şcoli".

Există şi un alt corp care, "din motive de politeţe şi de integrare", seamănă cu vechea şcoală - cel orientat spre Piaţa Universităţii. La primul nivel regăsim o parte a Bibliotecii unde se ţin cele 250.000 de volume istorice, iar deasupra ateliere. Restul corpurilor noi conţin elementele obligatorii, atelierele.

"Acest corp a fost gândit în sensul modernităţii anilor '60, când ne debarasasem de acea zgură fără limite a stalinismului, care, din fericire a durat puţin. Este un corp nou din beton şi placat cu o ceramică de bună calitate, industria noastră începând să producă atunci un placaj de ceramic care, spre deosebire de ce se face astăzi, este impecabil după 70 de ani, ceea ce este o performanţă", a spus Vasilescu.

Arhitectul a amintit că şi construirea acestui corp "s-a dovedit a fi prea puţin" pentru necesarul de specialişti din domeniu.

"Drept pentru care, la finele anilor '60 şi începutul anilor '70, s-a dat în folosinţă corpul nou, care flanchează Strada Academiei şi, deşi realizat în spirit modern, prin placajul de piatră pe care îl foloseşte, prin modul în care se leagă volumetric de Vechea Şcoală, nu face o notă discordantă aşa cum, într-o oarecare măsură, primul corp, placat cu ceramic, făcea", a spus Vasilescu.

Arhitectul a accentuat că, în comparaţie cu "toate şcolile din Europa şi poate din lume, instituţia oferă cel mai mare număr de metri pătraţi pe cap de student furajat cultural ", ceea ce ar însemna "extrem de mult". "În principiu, fiecare grupă de studenţi are propriul atelier. Ori, în Occident nu este aşa. În acelaşi atelier sunt studenţii mai multor ani. Nu eşti proprietarul unui spaţiu, ceea ce însemnează mare lucru", a menţionat el.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

În acelaşi cadru, arhitectul a mai spus că UAUIM oferă "cam la şapte studenţi un cadru didactic".

"În timp ce marile şcoli ale lumii, să zicem Politecnico di Milano sau Politecnico di Torino, oferă la 25 de studenţi un cadru didactic. Este o chestiune care face ca şcoala noastră să aibă un nivel ridicat. Gândiţi-vă că în sinistra perioadă comunistă în care se fugea din ţară, din 2.500 de arhitecţi în viaţa activă, 800 erau în Occident. Şi nu în Occidentul oarecare. Câteva sute, spre 500, erau la Paris, ceea ce însemnează că produsul acestei şcoli era vandabil", a menţionat Vasilescu.

El a adăugat că cel mai important rector de după război, Ascanio Damian, timp de 12 ani conducătorul instituţiei, "fiind un eminent sportiv, jucător de rugby în echipa naţională a României", a dotat instituţia de învăţământ şi cu o sală de gimnastică.

"Din păcate, mai mult o închiriem decât să o folosească studenţii noştri. Există şi această parte deosebită. Eforturile sunt uriaşe, din cauză că finanţarea pe care o primim de la minister, deşi Şcoala este proprietatea noastră, ne ajunge pentru 10 luni, cel mult. Fapt pentru care o parte din parter a trebuit să fie închiriat şi chiria aceasta să ne permită să întreţinem cât de cât Şcoala", a spus arhitectul.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Profesorul Vasilescu a remarcat că "adeseori s-a întâmplat ca operaţiunile de modernizare să nu fie făcute la cel mai înalt nivel".

"Una din tristeţile majore e şi faptul că Amfiteatrul cel Mare al şcolii a fost modernizat în sensul cel mai jenant al cuvântului. Dar ştiţi că în pedagogie se poate arăta cum trebuie să faci ceva, sau cum nu trebuie să faci ceva. Efectul pedagogic este acelaşi", menţionează arhitectul.

El susţine astfel că, prin renovare, Amfiteatrul cel Mare ar fi fost "masacrat", pierzându-şi acustica de care beneficia prin proiectul iniţial.

"Acesta este masacratul amfiteatru care şi-a pierdut total ceea ce se numeşte buna acustică şi, cum spuneam, din multe puncte de vedere, ţi se arată cum nu trebuie făcută o operaţiune într-un monument istoric - pentru că e monument istoric - iar în anii '50 amfiteatrul ajunsese la forma pe care o cunoaştem prin geniul marelui arhitect Nicolae Cucu", a mai spus Sorin Vasilescu.

Ne continuăm drumul spre ieşire pe holurile vechii şi noii Şcoli de Arhitectură. Pe un perete, încastrată în relief, stema Regatului României. Studenţi grăbiţi ai actualei Universităţi de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" trec pe lângă ea şi pe lângă noi, poposesc în ateliere sau se îndreaptă spre amfiteatre, preocupaţi numai de îndatoririle lor curente. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)