Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, că, în condiţiile în care salariile medicilor au fost majorate, iar spitalele vor fi dotate în acest an, va depinde doar de managementul unităţilor respective ca doctorii să vină şi în spitalele de provincie.

"Există o problemă legată de medici la Giurgiu, dar am întâlnit astfel de situaţii şi la Ialomiţa sau Călăraşi. (...) În centrele universitare nu avem această problemă, nici în Bucureşti. Avem spitale unde medicii care lucrează efectiv în spital, nu fac gărzi, sunt medici care fac gărzi doar pe contracte de gardă. Consiliul Judeţean Giurgiu oferă sprijin medicilor care vin aici, în sensul că decontează naveta. Au fost oferite până acum trei locuinţe, salariile sunt corespunzătoare. Eu sunt convinsă că atunci când centrele universitare se vor suprasatura, medicii vor veni şi aici pentru că salariile sunt majorate şi vom dota spitalele pentru că era foarte frustrant pentru un medic care a făcut un rezidenţiat într-un centru universitar să vină într-un spital care nu are aparatură sau să vină pentru un salariu foarte mic. Anul trecut s-au majorat salariile, anul acesta sunt bani pentru investiţii, din acest moment depinde de managementul spitalului. I-am întrebat pe medicii care merg, de exemplu, într-un spital de provincie în Franţa care este raţiunea pentru care merg acolo şi nu merg la Tulcea, Galaţi, în Giurgiu sau la Ploieşti şi mi-au spus: salarii, aparatură şi respect", a declarat Pintea.

Demnitarul susţine că primii paşi au fost făcuţi, iar medicii vor alege şi oraşele mai mici din România.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a aflat sâmbătă într-o vizită oficială la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru a vedea aparatura în valoare de peste 1, 2 milioane de lei cu care a fost dotat spitalul prin fonduri de la Ministerul Sănătăţii în ultima perioadă. AGERPRES(A - autor: Camelia Bigan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.