Scriitorul Gala Galaction, pseudonim al lui Pişculescu Grigorie, s-a născut la 16 aprilie 1879, în Dideşti, judeţul Teleorman. A urmat cursurile Liceului ''Sf. Sava'' din Bucureşti (1890-1898), ale Facultăţii de Litere şi Filosofie (1898-1899) şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1899-1903), devenind doctor în teologie (1909), potrivit volumului "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998).

În 1896 a debutat cu schiţa "Pe terasă", în publicaţia "Adevărul ilustrat" şi a colaborat cu articole la numeroase reviste ale vremii printre care: "Socialismul","Chemarea","Lumea Nouă","Cuvântul liber","Luptătorul","Avîntul". A condus "Cronica" (1915-196), împreună cu Tudor Arghezi şi "Spicul".

Primul volum "Bisericuţa din Răzoare. Nuvele şi schiţe" i-a fost publicat în 1914, de Editura Viaţa Românească, urmat de altele, precum "Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei" (1930), "În grădinile Sf. Antonie"(1942).

Opera sa de prozator cuprinde în principal, nuvelele şi povestirile din volumul "Clopotele din Mănăstirea Neamţu" (1916), "De la noi, la Cladova" (1924), "Caligraful Terţiu" (1929), "Nuvele şi schiţe" (1934) dar şi romanele "Roxana" (1930), "Papucii lui Mahmud" (1932), "Doctorul Taifun" (1933), "La răspântie de veacuri" (1935). De asemenea este şi autorul unui amplu "Jurnal", publicat postum în trei volume masive (1973-1980).

Publicistica sa este cuprinsă în mai multe volume printre care: "Eminescu" (1914), "La ţărmul mărei" (1916), "O lume nouă" (1919), "Răboj pe bradul verde" (1920), "Toamne de odinioară" (1924), "Vlahuţă" (1944), "Mangalia" (memorial de călătorie, 1947). 

După 1944 s-a angajat activ în viaţa literară şi politică fiind: vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947), membru al Academiei Române (1947), deputat în Marea Adunare Naţională (1948). 

Gala Galaction este şi autorul unui mare număr de lucrări cu caracter teologic. A fost defensor eclesiastic (1906; 1909-1919), preot (1922), profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941). A tradus singur Noul Testament (1927) şi în colaborare cu preotul Vasile Radu, Biblia (1938).

Pentru opera sa a fost distins cu: Premiul Academiei Române (1914), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1932), Medalia "Meritul Cultural" cl. a II-a (1934), Premiul Naţional Literar (1935), Premiul naţional pentru proză (1942), Medalia "Meritul Cultural" în grad de comandor (1947), Ordinul Muncii cl. I (1954).

A murit la 8 martie 1961, la Bucureşti fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Gabriela Badea)