Modifică dimensiunea fontului:
Reuniunea Ambasadorilor IMM - SME Envoys: Propuneri pentru adaptarea la economia digitală
19 martie 2019
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a organizat, în perioada 18-19 martie 2019, conferinţa Reuniunii Ambasadorilor IMM (SME Envoys), eveniment în marja Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, cu sprijinul DG-GROW din Comisia Europeană.
Ministrul Ştefan-Radu Oprea a transmis că Europa are nevoie de o politică matură, proactivă, inovativă de susţinere a competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii pe termen lung, care să asigure oportunităţile de angajare şi prosperitatea colectivităţilor locale şi regionale.
'Vrem să modificăm Small Business Act, cu scopul de a adapta ecosistemul IMM-urilor din Europa la evoluţiile în domeniul digitalizării. Pentru un mediu de afaceri competitiv, este necesar să facilităm investiţiile private, să eliminăm blocajele birocratice şi să creăm o infrastructură digitală la nivel european', a declarat Ştefan-Radu Oprea.
Prin viitorul Cadru Financiar Multianual al UE 2021-2027, se vor finanţa, direct de la Bruxelles sau prin intermediul unor programe operaţionale din Statele Membre, proiecte ale beneficiarilor, inclusiv IMM-uri, care vizează digitalizarea, utilizarea inteligenţei artificiale, a roboţilor şi a noilor tehnologii digitale - îndeosebi aplicarea standardului de comunicaţii 5G sau a tehnologiei blockchain. Toate aceste procese vor transforma profund economiile din spaţiul comunitar şi vor marca, totodată, trecerea ireversibilă către economia digitală în Europa.
Având în vedere tematică, România a propus actualizarea Small Business Act, prin introducerea conceptului de digitalizare. Astfel, propunerea se poate materializa fie prin adăugarea unui nou principiu la cele zece existente, fie prin adăugarea la principiul' Skills and innovation'.
Evenimentul a constituit o ocazie excelentă de colaborare între autorităţile naţionale implicate şi reprezentanţi ai instituţiilor europene, precum şi cu entităţi active din ecosistemele de inovare naţionale şi europene pe subiecte de interes comun, în vederea promovării sistemului antreprenorial naţional prin dezvoltarea de structuri asociative - incubatoare şi acceleratoare de afaceri, hub-uri, clustere.
Prima zi a evenimentului a inclus o vizită de prezentare a proiectului european Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei', în Măgurele. Conferinţa s-a desfăşurat în cea de-a doua zi, la sediul Băncii Naţionale a României.
Informatii de background
Reprezentanţii IMM-urilor - Ambasadorii SmeEnvoys din ţările UE - sunt numiţi de Guvernul fiecărui Stat Membru. Reţeaua SME Envoys promovează interesele IMM-urilor în cadrul organismelor guvernamentale, inclusiv la nivel local, urmăreşte integrarea principiului 'Think Small First' în toate politicile şi propunerile de reglementare, acţionează că interfaţă între Comisia Europeană şi factorii de decizie la nivel naţional în vederea implementării prevederilor Small Business Act (SBA) şi contribuie la evaluarea şi raportarea acţiunilor întreprinse în vederea implementării SBA în statele membre.
Cadrul de politici pentru întreprinderile mici şi mijlocii din Uniunea Europeană - Small Business Act for Europe (SBA), adoptat prin comunicarea COM (2008)394 din 25.06.2008 şi revizuit în anul 2011, reflectă intenţia Comisiei Europene de a recunoaşte rolul central al întreprinderilor mici şi mijlocii în economia europeană.
Denumirea simbolică 'Act', atribuită documentului, subliniază voinţa politică a Comisiei Europene pentru punerea în aplicare, pentru prima dată, a unui cadru general de politici, axat pe zece principii care stau la baza formulării şi implementării politicilor pentru IMM, în Uniunea Europeană.
Biroul de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.