COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Deputatul Steluţa Cătăniciu, vicepreşedinte al ALDE, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că cercetătorul Radu Silaghi-Dumitrescu, preşedintele ALDE Cluj-Napoca, va candida în competiţia internă a partidului pentru un loc pe lista candidaţilor pentru europarlamentare.
"Din partea ALDE Cluj îl vom avea candidat pe preşedintele municipiului Cluj-Napoca, pe Radu Silaghi-Dumitrescu. (...) Evident că, din punct de vedere al expertizei profesionale, avem un candidat care stă foarte bine", a spus Steluţa Cătăniciu.
Radu Silaghi-Dumitrescu şi-a prezentat, în aceeaşi conferinţă de presă, câteva dintre punctele pe care le vizează în demersul său.
"Şapte puncte centrale aş vrea să menţionez din ceea ce voi prezenta în faţa comisiei. Primul ar fi susţinerea eforturilor ALDE din România pentru oprirea şi corectarea abuzurilor din Justiţie şi consolidarea independenţei reciproce a puterilor statului în România. (...) Al doilea punct este să avem ca idee centrală Uniunea Europeană, ca o uniune de state independente, suverane, egale între ele, fără dublu standard şi fără viteze multiple. Al treilea punct este consolidarea instituţiilor europene, a credibilităţii şi a eficienţei cu care ele funcţionează", a spus Radu Silaghi Dumitrescu.
Radu Silaghi-Dumitrescu desfăşoară cercetări privind producerea sângelui artificial şi este cadru didactic universitar. AGERPRES/ (A-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.