COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 200 de participanţi din 25 ţări au participat la cea de-a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale de Business Diplomacy 2018 / Diplomacy360

Bursa Română de Afaceri a organizat în parteneriat cu Centrul de Strategii Aplicate, în data de 15 Noiembrie 2018 la Hotelul Ramada Parc din Bucureşti, cea de-a treia ediţie a International Business Diplomacy Conference / Diplomacy360.

Ediţia de anul acesta a Conferinţei, a continuat seria de dezbateri pe tema Business Diplomacy demarate de Bursa Română de Afaceri încă din anul 2015, şi a prilejuit şi lansarea programului internaţional Diplomacy360, care a exemplificat legătura diplomaţiei cu alte sectoare de activitate precum cel cultural, media & jurnalism, sport, public, securitate informatică şi digitală, climă şi nu în ultimul rând administrarea oraşelor.

Diplomacy360 îşi propune să fie o platformă internaţională de comunicare şi relaţionare între diplomaţi din diverse ţări şi oameni de afaceri, persoane cu putere de decizie din companii locale şi internaţionale, precum şi alţi experţi din diverse domenii de activitate din ţară şi străinătate. 

Anul acesta, în cadrul Conferinţei au fost prezenţi peste 200 de participanţi reprezentând 25 ţări. Participanţii au beneficiat de un conţinut actual şi divers prezentat de către 20 de speakeri din 8 ţări.

Paradigmele de lucru se schimbă rapid, sensibil influenţate de factori geopolitici, tehnologici şi economici, care nu mai ţin doar de elementul naţional. Aceste schimbări generează atât ameninţări, cât şi oportunităţi pentru organizaţii şi companii, de aceea principalele teme abordate au fost:

Modalităţile de adaptare şi dezvoltare a afacerilor la noile paradigme ale secolului XXI;
Sinergia dintre diplomaţie şi business. Exemple de utilizare a diplomaţiei în dezvoltarea afacerilor din sectorului bancar, a afacerilor din IT, a turismului medical, a industriei de cinematografie etc;
Necesitatea de a colabora atât pe plan regional cât şi global pentru dezvoltarea afacerilor, de unde a reieşit necesitatea ca oamenii de afaceri să dobândească noi competenţe specifice diplomatului;
Afacerile guvernamentale globale într-o perioadă marcată de numeroase schimbări geopolitice;
Diplomaţia clasică într-o lume aflată într-o continuă schimbare;
Protejarea informaţiilor confidenţiale din cadrul Companiei;
Nevoia de competenţe diplomatice în construirea de alianţe strategice şi deschiderea de noi pieţe internaţionale;
Legătura diplomaţiei cu alte domenii de activitate: Cyber Diplomacy, Media & Journalism Diplomacy, Climate Diplomacy, City Diplomacy, Digital Diplomacy; Sport Diplomacy, Cultural Diplomacy, Corporate Diplomacy
Negocieri în situaţii de criză;

În cadrul Conferinţei şi-au prezentat punctele de vedere legate de legătura diplomaţiei cu alte sectoare de activitate, următorii speakeri: E.S. Dl Cristian DIACONESCU fost Ministru al Afacerilor Externe, Shaun RIORDAN Director al departamentului de Diplomatie şi Cyber din cadrul Institutului European de Studii Internaţionale, Alteţa sa Regală Prinţesa Lia a României, Lena Baecker fondator şi preşedinte al "Good Government Affairs" Suedia, Anca Ştefan directorul Institutului Ana Aslan, E.S. doamna Lise Nicoline KLEVEN GREVSTAD - Ambasadorul Regatului Norvegiei la Bucureşti, Dominic BRUYNSEELS - Preşedinte Executiv FIRST BANK Romania, E.S Dl Ştefan GLAVAN, Ionuţ Rites - preşedintele Centrului de Strategii Aplicate, Colin Lovering vice-preşedinte Avison Young Romania, Mihai COVALIU preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, dr h.c. Ioan Holender, Liviu Dănilă expert TAIEX, Valentin PREDA preşedinte Bursa Română de Afaceri, Ştefan POPESCU - Corporate Affairs ENGIE Romania, Dan Cărbunaru director Calea Europeană, Tal Pavel CEO MiddleEasterNet, Helene ROOS directorul Institutului Francez din România, Monica GHIURCO TVR, Emil Străinu expert în probleme climatice.

Ca element inedit, trebuie menţionat că în cadrul Conferinţei s-a lansat şi primul Ghid de Business-Diplomacy: "Cum să fii Ambasadorul propriei Organizaţii". De asemenea, în caietul de lucru al Conferinţei (disponibil în format print în limba engleză), au fost incluse pe lângă acest Ghid, şi prezentarea Programului Diplomacy360, a Workshopurilor de Business Diplomacy, precum şi oportunităţi concrete de business şi solicitări de parteneriate din România adresate în principal potenţialilor parteneri externi.

Diplomaţii acreditaţi la Bucureşti au avut astfel ocazia de a intra în posesia unor propuneri reale şi concrete de business din România, care includ solicitări de parteneriate, afaceri de vânzare şi proiecte de investiţii.

Din tematica deosebită, speakerii prezenţi precum şi din audienţa Conferinţei - inclusiv din rândul diplomaţilor străini acreditaţi la Bucureşti dar şi a unor invitaţi externi, s-a remarcat caracterul de interes public al evenimentului care, de altfel, a scos în evidenţă rolul pe care România îl poate avea ca platformă de stabilitate şi comunicare în regiune.

Diplomacy360 / International Business Diplomacy Conference 2018 s-a adresat în principal reprezentanţilor mediului de afaceri (manageri de companii multinaţionale, antreprenori şi oameni de afaceri, decidenţi din companii), diplomaţilor, oficialităţilor şi altor categorii profesionale interesate de multiplele sinergii existente între diplomaţie şi diverse domenii de activitate, aşa cum a fost menţionat mai sus.

Pentru prima dată în România, au fost propuse spre dezbatere şi studiu într-un mod integrat, concepte precum digital diplomacy, city diplomacy, cultural diplomacy, sport diplomacy, cyber diplomacy, media & journalism diplomacy, business diplomacy şi climate diplomacy, acestea fiind şi principalele sectoare de activitate cărora li s-a adresat "Diplomacy360 / International Business Diplomacy Conference 2018".

Prin abordarea acestor subiecte, cei 20 de speakeri din ţară şi străinătate (diplomaţi, oficiali, oameni de afaceri şi experţi în relaţii internaţionale) au scos în evidenţă o serie de metode şi tehnici specifice diplomaţiei care pot fi folosite şi de reprezentanţi ai altor sectoare pentru a exploata noi oportunităţi într-un mediu global aflat în continuă schimbare, şi pentru a anticipa potenţialele riscuri rezultate la adresa organizaţiei pe care o reprezintă.

Pentru a opera sustenabil şi a-şi proteja interesele, organizaţiile trebuie să-şi dezvolte competenţe interne care să le permită crearea, cultivarea şi managementul relaţiilor de nivel înalt, cu grupuri de interese internaţionale, factori guvernamentali, neguvernamentali şi privaţi influenţi şi relevanţi pentru activitatea acestora. Acest fapt necesită un mod de a fi, respectiv de a vedea, analiza, planifica şi acţiona, uneori în condiţii ostile, iar diplomaţia oferă liderilor din diverse sectoare multe din uneltele şi metodele necesare pentru a reuşi.

Toţi cei interesaţi de programul international Diplomacy360 / Business Diplomacy inclusiv de modulele de pregătire cu lectori atât din ţară cât şi din străinătate, pot contacta organizatorii la numărul de telefon 021-266.56.77 sau pot găsi detalii prin intermediul site-urilor dedicate https://business-diplomacy.ro , https://rbe.ro/ si https://diplomacy360.com .

Programul Business Diplomacy a demarat în anul 2015 şi a constat deja în organizarea a patru evenimente importante pe această temă, cu participare internaţională.

În completarea programului de conferinţe, la solicitarea participanţilor din anii precedenţi, în zilele de 12-13 Noiembrie a fost organizat şi primul Workshop de Business Diplomacy din România, programul de training urmând să fie organizat şi anul viitor.

BURSA ROMANĂ DE AFACERI este prima şi cea mai complexă platforma de intermediere şi consultanţă în afaceri din România cu acces la piaţa internaţională, parteneri de afaceri, investitori străini, oportunităţi de afaceri, care facilitează internaţionalizarea companiilor româneşti, investiţiile private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures în ţară şi în străinătate, dezvoltarea şi/sau restructurarea afacerilor, vânzarea şi cumpărarea de afaceri la cheie. Noi conectăm oamenii de afaceri şi companiile la noi pieţe de desfacere, parteneri şi oportunităţi de afaceri.

Galeria foto a evenimentului poate fi găsită aici: https://www.facebook.com/pg/BusinessDiplomacy/photos/?tab=album&album_id=1158591854288622
Organizatori: Bursa Romana de Afaceri, Centrul de Startegii Aplicate

Parteneri principali: Global Vision, FIRST BANK, Manpower Group, Borsec, ALS Life Sciences Romania, Cromwell Evan Global

Parteneri de promovare & suport: CCIBRP, RE:START ROMANIA, BCCBR, Hellenic-Romanian Bilateral Chamber of Commerce, Belgian Romanian Chamber of Commerce, ARIES, TraduceriPRO.com, Alpha Cab, Konica Minolta, comm360, WORLD ENERGY COUNCIL - CNR, Jockey Club, Middleeasternet, Global Intelligence, ANBAR , Sapunul Cheia, BRCC

Parteneri media: TVR, Agerpres, Ziare.com, The Times - Legal Innovation, Manager Express, Business24, PRbox.ro, DeBizz, Transilvania Business, Intervio, Canal33, CaleaEuropeana.eu, FollowBusiness Albania, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Business Arena, Profit.ro

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.