Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

A 4-a săptămână de proteste în faţa penitenciarelor

25.09 - Penitenciarele Mioveni, Oradea şi Ploiesti, 26.09 - Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, 27.09 - Penitenciarele Giurgiu, Craiova (Pelendava), Slobozia şi Galaţi

Începând cu 07 septembrie 2018 angajaţii din 14 penitenciare au protestat în stradă împotriva refuzului ministrului Justiţiei. Tudorel Toader de a rezolva problemele legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de respectare a drepturilor agenţilor, ofiţerilor şi personalului civil din penitenciare.

În perioada 25 septembrie - 03 octombrie 2018 urmează noi proteste în stradă ale angajaţilor din penitenciare*, calendarul fiind următorul:

25 septembrie 2018 - Penitenciarul Mioveni (ora 10.00), Penitenciarul Oradea (ora 10.00), Penitenciarul Ploieşti (ora 09.00)

26 septembrie 2018 - Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin (ora 09.00)

27 septembrie 2018 - Penitenciarul Giurgiu (ora 10.00), Penitenciarul Pelendava - Craiova (ora 10.00), Penitenciarul Slobozia (ora 09.00), Penitenciarul Galaţi (ora 09.00)

3 octombrie 2018 - Ministerul Justiţiei (ora 12.00)

* Date de contact pentru liderii sindicatelor afiliate pot gasite la acest link (DATE DE CONTACT)

Aşadar, sindicatele afiliate Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor continuă protestele în stradă solicitând: condiţii de lucru mai bune - ministrul Justiţiei a promis acum 1 an standarde privind condiţiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de investiţii, dar nu s-a ţinut de cuvânt. In schimb, bugetul pentru investiţii a fost redus la jumătate.

plata orelor suplimentare restante - in continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiţiei s-a angajat acum 6 luni la ca reacţie la refuzul unor colegi de a intra in serviciu ca acestea vor fi plătite, dar nu s-a ţinut de cuvânt.

stoparea împuternicirilor ilegale - cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior si încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depăşirea limitei de 1 an permisa de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit de 3 luni.

eliminarea discriminărilor salariale - cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) si pentru personalul din sectorul de apărare ordine publica si siguranţă naţională începând cu octombrie 2018.

aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare - cerem ministerului Justiţiei sa includă si observaţiile sindicatelor in proiectele transmise, prin forţarea procedurii de avizare, la Parlament.

încetarea abuzului asupra pensionarilor - cerem eliminarea din legislaţie a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanţă de urgenta, pensiile angajaţilor din penitenciare, poliţiştilor şi militarilor.

plata integrală a orelor suplimentare curente - cerem ministrului Justiţiei sa aplice corect prevederea legală obţinută in Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.

Dacă aceste revendicări nu vor fi rezolvate, vom continua acţiunile în instanţele civile şi penale împotriva ministrului Justiţiei şi vom recurge la blocarea activităţii penitenciarelor ca urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţii de lucru improprii.

Sorin Dumitraşcu, preşedinte

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.