COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 05 iunie, ora 12 – 05 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD PORTOCALIU: 05-06-2025 ora 15 Intre 15:00 si 16:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină in Județul Cluj; COD PORTOCALIU: 05-06-2025 ora 14 Intre 14:50 si 16:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină dimensiuni medii, intensificări ale vântului. in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD PORTOCALIU: 05-06-2025 ora 14 Intre 14:45 si 16:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Sibiu;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr important de substanţe radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu sunt disponibile în România, afirmă preşedintele Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistica Moleculară doctor Raluca Mititelu.

"Un număr important de substanţe radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu sunt disponibile în România - radiofarmaceuticele marcate cu Indiu, 123I-Ioflupan (DatScan pentru diagnosticul bolii Parkinson), kitt-urile pentru scintigrafie cerebrală de perfuzie sau pentru examenele PET cerebrale de diagnostic al bolilor neurodegenerative, radionuclizi utilizaţi în terapie ca 223-Radiu sau 177 - Lutetiu. Lista poate continua, şi importantă este menţionarea faptului că aceste substanţe sunt disponibile şi autorizate în alte ţări ale UE dar din diverse motive nu sunt disponibile pentru pacienţii noştri. Sunt proceduri greoaie şi costisitoare de autorizare a utilizării acestora în laboratoare, costuri ridicate de obţinere a autorizărilor de la ANMDM", a declarat medicul primar Medicină Nucleară în cadrul Centrului Integrat de Medicină Nucleară al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", citat de un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit medicului este necesară dezvoltarea unei colaborări între toţi factorii implicaţi pe plan naţional pentru a asigura necesarul de radiofarmaceutice atât pentru diagnostic cât şi pentru terapie, la preţuri accesibile şi cu asigurarea unei aprovizionări ritmice şi constante.

Medicul afirmă că "alte limitări" sunt reprezentate de constrângerile financiare care au dus "la închiderea unui mare" număr de laboratoare de medicină nucleară din sistemul public în ultimii ani, dar şi de absenţa reînnoirii echipamentelor în multe din laboratoarele din sistemul public.

"În România există în prezent 33 de laboratoare de medicină nucleară (24 în sistem public, 9 în sistem privat). În aceste laboratoare îşi desfăşoară activitatea cca 60 de medici specialişti şi primari. Sunt disponibile nouă echipamente PET - CT (unul singur în sistemul public, opt în privat) şi 7 SPECT-CT. În doar patru din centrele de Medicină Nucleară din ţară se efectuează terapie radioizotopică. Cele mai mari limitări ale domeniului sunt de departe reprezentate de accesul limitat la substanţele radiofarmaceutice. Pentru medicina nucleară convenţională se utilizează în prezent doar 99m - Tc şi 131 - I iar pentru PET - CT exclusiv 18F - FDG. Cele patru centre de terapie radionuclidica efectuează aproape exclusive terapia patologiei tiroidiene cu 131 - I, în foarte puţine cazuri terapie paliativă a metastazelor osoase cu 89 - Sr. Alte limitări sunt reprezentate de constrângerile financiare care au dus la închiderea unui mare număr de laboratoare de medicină nucleară din sistemul public în ultimii ani, absenţa reînnoirii echipamentelor în multe din laboratoarele din sistemul public. (...) Alte limitări ale dezvoltării şi utilizării domeniului sunt reprezentate de preţul foarte redus de decontare al investigaţiilor de medicină nucleară de multe ori sub preţul de cost al investigaţiei în sine şi al substanţelor utilizate", afirmă Raluca Mititelu.

Potrivit acesteia, un număr de investigaţii investigaţii "esenţiale" pentru stabilirea progresului sau răspunsului la tratament "nu sunt decontate de Casa de asigurări de Sănătate şi nici prin programe ale Ministerului Sănătăţii", între exemple fiind scintigrafia cu receptori somatostatinici sau terapia tumorilor hepatice cu microsfere radiomarcate.

"Din acest motiv în multe cazuri pacienţii se adresează centrelor medicale din afara ţării, cu costuri uriaşe atât în ceea ce priveşte rambursarea ulterioară, dar şi în ceea ce priveşte costurile suportate de familiile aparţinătoare, deja împovărate de îngrijirea unui membru al familiei suferind de o boală gravă. Decontarea procedurilor PET-CT doar pentru indicaţii oncologice limitează drastic utilizarea metodei în cardiologie şi neurologie. (...) Absenţa de pe piaţa românească a altor radionuclizi şi substanţe trasoare limitează mult posibilităţile diagnostice şi terapeutice ale acestei metode", spune doctorul. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.