COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jurnalistul Oreste Teodorescu s-a prezentat, luni, la sediul DIICOT Ploieşti, unde a fost audiat într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc în care creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi cântăreţul cunoscut sub numele de Elis Armeanca au calitatea de suspecţi.

La ieşirea din sediul DIICOT Ploieşti, Oreste Teodorescu a declarat că nu are "nicio legătură" cu acest dosar, că nu a consumat, nu a cumpărat şi nu a traficat droguri de niciun fel şi că procurorii i-au prezentat patru fotografii cu persoane pe care nu le cunoaşte.

Totodată, el a precizat că a fost chemat la DIICOT pe data de 12 iulie, în calitate de martor, însă la acea dată se afla într-o tabără în Delta Dunării.

"Cu excepţia lui Răzvan Ciobanu pe care l-am avut invitat la 'Noaptea târziu' cu Mircea Badea în 2000, nu cunosc personal niciuna dintre aceste persoane. Procurorul DIICOT, ofiţerul de la Poliţia Judiciară mi-au confirmat oficial şi îmi vor prezenta printr-o adresă oficială că ei nu au transmis nicio informaţie din acest dosar în spaţiul public. Pe mine mă interesează să aflu şi eu de ce (...) voi, colegii de breaslă, aţi colportat nişte minciuni menite să lezeze dreptul meu la imagine. Unu: că am fost la DIICOT împreună cu Raluca Bădulescu şi cu Răzvan Ciobanu, eu fiind în Delta Dunării, că mi-a fost percheziţionată casa de către mascaţi, că am cumpărat droguri de o mie de euro pentru consum propriu şi pentru a afla toate aceste informaţii eu am să mă adresez (...) în instanţă, dând în judecată pe absolut toţi cei care au transmis şi au multiplicat în spaţiul public o minciună menită să mă compromită. (...) Eu bănuiesc că altcineva, aflând că eu sunt chemat pe data de 12 în calitate de martor, a construit o poveste care este fantasmagorică, care îmi lezează dreptul meu la imagine şi pentru care ne vom întâlni în instanţă", a afirmat Oreste Teodorescu.

De asemenea, el a spus că nu crede că sunt întâmplări incidentul în care a fost implicată soţia lui Rareş Bogdan, faptul că un alt coleg are deschis recent dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi că el a fost chemat la DIICOT.

"Mi se pare că suntem într-un război mediatic între cei care doresc ca România să fie stat de drept şi alţii care-şi doresc ca România să se transforme în penalistat. În lupta asta fiecare foloseşte ce muniţie crede de cuviinţă", a adăugat Oreste Teodorescu.

Procurorii DIICOT Ploieşti au audiat, în ultimele zile, mai multe persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc, printre cei care s-au prezentat la sediul Parchetului numărându-se criticul de modă Raluca Bădulescu, creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi cântăreţul Daniel Constantin Armeanca, cunoscut publicului drept Elis Armeanca.

Surse judiciare au declarat că în acest dosar au fost reţinute trei persoane, Tribunalul Prahova dispunând ulterior arestarea a două dintre ele şi plasarea în arest la domiciliu pentru cea de-a treia.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, inculpatul aflat în arest la domiciliu are, printre altele, interdicţia să comunice cu suspecţii din acest dosar, între care sunt enumeraţi Elis Armeanca şi Răzvan Ciobanu, şi cu mai mulţi martori, între care criticul de modă Raluca Bădulescu. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.