Abia acum începe să fie simţită pe deplin forţa a ceea ce a început în 2008.

Am scris în mai multe locuri despre un paradox. Pe de o parte, dacă schiţăm un tablou al lumii la fiecare 20 de ani, am vedea schimbări dramatice faţă de tabloul anterior în realitatea despre mişcarea lumii şi a problemelor de actualitate. Pe de altă parte, în orice moment al istoriei există o impresie generală că lumea, cum este ea în acel moment, aşa va rămâne pentru mult timp. Nu doar publicul, ci şi experţii şi cei care ne guvernează par să nu-şi dea seama cât de trecătoare este realitatea prezentului. Prin urmare - şi de aici rezultă importanţa faptului - pe măsură ce sistemul geopolitic se mişcă, există o tendinţă de a percepe aceste schimbări drept ceva tranzitoriu, o perturbare temporară provocată de evenimente nefericite, până când ele devin adânc înrădăcinate şi abia atunci începem să ne adaptăm schimbării, când însă este foarte târziu.

 

În anul 1900 Europa era paşnică şi prosperă şi domina mapamondul. Se credea atunci că această realitate va fi veşnică. Dar până în anul 1920, Europa s-a devastat şi pauperizat singură în urma unui război sângeros. Impresia de la acea vreme a fost că, odată învinsă, Germania era terminată ca ţară. Dar ea a renăscut, iar în 1940 era din nou în cârca Europei. Şi percepţia în acel moment a fost că nu se putea rezista în faţa valului german. Însă în 1960, Germania era un teritoriu ocupat şi divizat. Şi exista impresia că era inevitabil un război între cei mai puternici ocupanţi, SUA şi URSS. Până către anul 1980 chiar a fost un război, dar în Vietnam, nu în Europa, şi SUA au fost înfrânte în acel război. Prin urmare, SUA s-au alăturat Chinei împotriva Uniunii Sovietice, pe baza criteriului că sovieticii erau un inamic durabil şi periculos pentru ambele ţări. Dar în anul 2000 Uniunea Sovietică nu mai exista. De atunci, percepţia dominantă este că interesele esenţiale ale ţărilor sunt legate de creşterea economică şi că tradiţionalele conflicte dintre naţiuni au devenit o chestiune marginală.

 

Un interval de 20 de ani este o perioadă de timp arbitrară, dar ca dimensiune istorică ea corespunde aproximativ duratei unei generaţii umane. Lumea se schimbă radical în fiecare generaţie, însă intervalele pot fi variabile. Ultima epocă a început în anul 1991 şi s-a terminat în 2008. Chiar şi acum sunt mulţi care aşteaptă ca lumea să redevină ce era în 1991. Dar mai important este că abia acum începe să fie simţită pe deplin forţa a ceea ce a început în 2008.

 

Viaţa după Războiul Rece

 

Să vedem cum s-a schimbat lumea în anul 1991. Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi s-a presupus că statul anemic Rusia nu mai putea influenţa semnificativ mersul lumii. Europa a semnat Tratatul de la Maastricht, considerat în mod serios şi pe bună dreptate ca fiind prefaţa creării Statelor Unite ale Europei. Având în faţă doar câteva voci contra, Statele Unite au condus o largă coaliţie de naţiuni împotriva ocupării Kuweitului de către Irak şi l-au învins pe acesta din urmă. China a adoptat sistemul economic capitalist şi a început o perioadă de progres economic istoric; ea părea un tren de neoprit care se îndrepta către democraţia liberală. Japonia, un miracol economic anterior care nu se mai termina, s-a regăsit în mijlocul crizei sale de transformare a economiei. Odată cu terminarea Războiului Rece, SUA au rămas singura putere globală, iar lumea s-a remodelat după imaginea americană.

 

Lumea a fost asigurată cu promisiunea că ororile şi pericolele secolului al XX-lea au rămas în urmă. Şi, pentru o vreme, aşa părea să fie. Însă în anul 2001 a venit primul semn că lumea nu avea să fie chiar aşa, după ce militanţi ai al-Qaida au atacat Statele Unite, iar acestea din urmă au ripostat lovind lumea islamică.

 

Această epocă s-a mai prelungit câţiva ani, până când i-au pus capăt două evenimente survenite la distanţă de numai câteva săptămâni. Pe 8 august 2008 Rusia şi Georgia au intrat în război, fiind astfel infirmată teoria că Rusia a căzut într-o irelevanţă permanentă şi neputincioasă, precum şi ideea că războiul convenţional ar fi devenit obsolet. Apoi, pe 15 septembrie 2008, banca Lehman Brothers s-a prăbuşit, punând capăt iluziei să economia mondială putea să meargă doar în sus. Într-un interval de numai cinci săptămâni, principalele premise ale unei epoci au început să se schimbe.

 

Rusia nu mai este o superputere, dar rămâne cu siguranţă o putere regională. Ea încă are o sferă de influenţă dincolo de frontierele ei şi este dispusă să recurgă la forţă pentru a-şi proteja interesele. Imperiul creat de Ţari nu se va resemna cu uşurinţă.

 

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, principalul ei punct slab a ieşit la suprafaţă: ea nu este un stat-naţiune, ci doar un tratat căruia s-au alăturat state suverane ai căror lideri au fost aleşi de cetăţenii lor şi care sunt loiali propriilor votanţi, nu Bruxelles-ului. Uniunea Europeană este un instrument conceput perfect pentru succesul economic, dar ea nu poate soluţiona disfuncţionalităţile economice, întrucât dificultăţile economice nu se regăsesc în aceeaşi măsură în întregul său vast cuprins geografic. Fiecare stat membru şi-a urmărit tot mai mult propriile interese şi adesea a văzut în UE mai degrabă un obstacol decât un ajutor. Anul 2008 a fost punctul de maxim al Europei.

 

În acelaşi an China şi-a dat seama că economia construită pe exporturi nu se află în mâinile sale, ci ale clienţilor săi. Stagnarea economică ce a urmat a transformat China, dintr-un motor puternic ce pompează bunuri către consumatorii entuziaşti, într-o naţiune care se luptă să stingă incendiile financiare, în timp ce desena fantasme despre drumuri fără sfârşit şi inteligenţa artificială, toate acestea petrecându-se odată cu consolidarea unei dictaturi care probabil o va defini ca ţară în următoarea epocă. Japonia, fără să cadă în dezastru, şi-a folosit solidaritatea socială pentru a-şi combate criza acceptând ideea că o populaţie în declin numeric şi o creştere stabilă conduc împreună la creşterea venitului pe cap de locuitor.

 

Iar Statele Unite au descoperit că dominaţia asupra lumii este o reţetă care duce la complicaţii şi eşec. Războiul împotriva jihadismului este fără sfârşit, ruşii nu îşi acceptă locul în noua ordine mondială, chinezii devin mai puţin o problemă economică şi mai mult una potenţial militară, iar europenii sunt egocentrici şi provinciali, cum este de aşteptat având în vedere poziţia lor. Statele Unite au conştientizat că nu sunt pregătite, instituţional sau psihologic, să gestioneze puterea pe care au dobândit-o şi pe care nu pot să o delege altcuiva.

 

O nouă epocă

 

Lumea în anul 2008, după circa 17 ani de la începutul unei noi epoci, nu semăna cu ceea ce majoritatea se aşteptau. O bună perioadă de timp - pentru unii chiar şi în ziua de azi - speranţa a fost că lumea de după Războiul Rece (un nume care se potriveşte bine şi cu ceea ce a început în 1991) urma să fie norma, dar cu siguranţă că vom mai reveni asupra acestui aspect. Însă epocile vin şi trec, iar lumea din anul 2008 va dăinui şi în deceniul 2020.

 

După zece ani, trăsăturile generale ale epocii începute în 2008 sunt deja clare. Este o perioadă a disfuncţionalităţilor economice, definită printr-o creştere economică lentă şi distribuţie inegală a bogăţiei, ceea ce conduce la tensiuni politice interne şi la fricţiuni internaţionale profunde. Statele se vor concentra pe propriile lor probleme, iar aceste probleme vor crea tensiuni externe. Este o lume care poate fi cel mai bine descrisă ca fiind îngustă, tensionată şi supărată. Există şi lucruri care pot fi mai rele decât atât. Dar evoluţia depinde în mare măsură de cât de repede Statele Unite se adaptează rolului lor de unică putere mondială. Probabil că ieşirea SUA din propriile tensiuni interne va fi trăsătura majoră a epocii următoare.

 

O perioadă de 20 de ani nu înseamnă nimic pentru istorie, dar este totul pentru vieţile noastre, astfel că este de înţeles tendinţa noastră de a ne convinge singuri despre veşnicia actualei epoci. Însă istoria nu s-a terminat în anul 1991 şi nici în 2008. Că va fi mai bine sau mai rău, şi aceasta va trece.

 

*** Articol scris de George Friedman

 

Publicat iniţial AICI

 

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission.