Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul persoanelor care au ales să călătorească cu avionul de pe Aeroportul Iaşi a crescut cu 6 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 şi cu 54 de procente comparativ cu luna aprilie a anului 2016, potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, de instituţia aeroportuară.

Potrivit sursei citate, numărul persoanelor care au tranzitat aerogara ieşeană în luna aprilie a fost de 92.522.

De asemenea, evoluţia traficului în luna precedentă este vizibilă şi raportat la numărul pasagerilor îmbarcaţi şi debarcaţi în luna martie a acestui an, creşterea fiind de aproximativ 14%.

"Constatăm cu bucurie, lună de lună, cum traficul pe Aeroportul Iaşi este în continuă creştere, de aceea dorim să le mulţumim tuturor celor care au ales să călătorească prin intermediul nostru. Ne dorim ca întreg anul 2018 să cunoască o evoluţie de trafic care să ne menţină în topul aeroporturilor regionale, acest lucru fiind posibil prin îmbunătăţirea constantă a produselor existente şi prin deschiderea de noi rute spre noi destinaţii. Cu siguranţă vom primi veşti bune în perioada următoare, ceea ce înseamnă mai multe oportunităţi de călătorie pentru pasagerii noştri şi deci şanse pentru un trafic mai mare", a declarat Monica Nichituş, director provizoriu al Aeroportului Internaţional Iaşi, potrivit sursei citate.

De pe şi spre Aeroportul Iaşi se pot efectua călătorii cu destinaţia Timişoara, Bucureşti, Oradea (via Otopeni), Londra (Luton), Tel Aviv, Paris (Beauvais), Roma (Fiumicino), Roma (Ciampino), Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Munchen, Milano (Bergamo), Venţia (Treviso), Catania, Bologna, Larnaca, Tel Aviv.

De asemenea, din 7 mai a devenit operaţională cursa aeriană spre Salonic. Din 7 iulie de pe Aeroportul Internaţional Iaşi se va putea ajunge spre Dortmund şi Malmo, iar din 8 iulie, spre Eindhoven, Bruxelles-Charleroi şi Billund. AGERPRES/(AS-autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.