Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pompierii au intervenit, în noaptea de 29 spre 30 aprilie 2018, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unei companii specializate în fabricarea maselor plastice din apropierea municipiului Hunedoara, un muncitor fiind transportat la spital cu arsuri, au informat reprezentanţii ISU Hunedoara.

La faţa locului s-au deplasat 30 de pompieri cu şase autospeciale cu capacitate mărită, două echipaje ale SVSU, două autospeciale de primă intervenţie şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au reuşit controlarea arderii şi limitarea propagării focului la halele de producţie în câteva zeci de minute.

***

O serie de incendii s-au produs în centre comerciale, depozite şi alte clădiri numai în ultimii doi ani:

15 februarie 2018 - O explozie urmată de un incendiu s-a produs la un magazin de alimentaţie publică aflat la parterul unui bloc de pe bulevardul Gheorghe Şincai din Capitală. Cel puţin 16 maşini au fost avariate, a anunţat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov. Nu au fost persoane rănite. Suprafaţa afectată a fost de 100 mp, iar bunurile au fost distruse în totalitate.

9 ianuarie 2018 - Un incendiu a izbucnit în incinta unei fabrici de prelucrare a cărnii din oraşul Topoloveni, flăcările cuprinzând două hale de producţie, pe o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de metri pătraţi. Incendiul a izbucnit la un aparat de prăjit în care se afla o cantitate mare de ulei, apoi s-a extins la acoperişul unei hale. Un pompier a fost rănit, în timpul intervenţiei.

10 decembrie 2017 - O persoană a fost găsită carbonizată de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, în urma unui incendiu care a avut loc într-un spaţiu comercial din Timişoara. Au intervenit 11 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, aproximativ 40 de subofiţeri şi 7 ofiţeri. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, la două imobile spaţiu comercial şi construcţii din termopan, din bazar.

16 noiembrie 2017 - Un incendiu a izbucnit la o vulcanizare auto din zona de nord a municipiului Piteşti, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Focul a cuprins o hală construită din panouri prefabricate, în suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. La faţa locului au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. Proprietarul vulcanizării, care a suferit arsuri uşoare la nivelul feţei, a primit îngrijiri medicale la faţa locului.
15 noiembrie 2017 - Un incendiu a izbucnit într-un mall din Constanţa, persoanele aflate în incintă fiind evacuate, nefiind semnalate victime.

14 octombrie 2017 - Un incendiu a avut loc la un depozit de mase plastice, lacuri şi vopseluri din Vaslui. Pentru lichidarea incendiului, care s-a manifestat cu degajări mari de fum, la faţa locului pompierii au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi o cisternă cu apă.

22 septembrie 2017 - Un incendiu a izbucnit la o hală de băuturi alcoolice din bd. 1 Decembrie 1918, fiind degajări foarte mari de fum, după cum a anunţat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov. Suprafaţa afectată de flăcări a fost estimată la circa 2.000 mp. La faţa locului au acţionat trei autospeciale de stingere, o autoscară şi o maşină de descarcerare.
17 septembrie 2017 - Un incendiu a avut loc la un depozit de artificii situat în localitatea constănţeană Agigea, pe DN39. A fost rănit uşor la o mână un angajat al firmei care deţine depozitul respectiv, acesta primind îngrijiri medicale la faţa locului, fără a fi necesară transportarea lui la spital. Incendiul a distrus circa 70 metri pătraţi din cei aproximativ 100 de metri pătraţi ai depozitului, focul fiind întreţinut de materialele pirotehnice de genul celor folosite la organizarea de evenimente şi care erau depozitate în clădire. Pompierii au reuşit în intervenţie scoaterea din depozit a trei butelii cu oxigen, care nu au explodat.

30 august 2017 - Un incendiu violent a izbucnit la o hală de 5.000 mp din comuna Şag, în apropierea municipiului Timişoara. Toţi cei circa 100 de angajaţi au fost evacuaţi, nu au fost victime umane, ci doar pagube materiale. La faţa locului s-au deplasat opt autospeciale şi 60 de pompieri de la Timişoara şi Deta.
5/6 august 2017 - Un depozit de băuturi răcoritoare şi alcoolice din municipiul Slatina a luat foc, pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, intervenind mai multe echipaje de pompieri timp de o oră şi jumătate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Cornel Gogolan, în incendiu ar fi ars: interiorul halei pe o suprafaţă de 600 metri pătraţi, materiale combustibile, ambalaje, biroul de supraveghere, centrala de detecţie, două motostivuitoare, actele gestionarilor aflate într-un fişet metalic, s-a ditrus parţial marfa din apropierea biroului, restul mărfii prezentând o stare avansată de degradare. Cauza probabilă a izbucnirii focului este un scurtcircuit electric, potrivit sursei citate.

26 mai 2017 - Un incendiu a izbucnit la un depozit din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov. Din primele informaţii, a reieşit că focul s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 300 metri pătraţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile. Potrivit sursei citate, pompierii au acţionat pentru stingerea focului din exterior, într-un dispozitiv perimetral, acţionând cu autoscări. Au fost trimise opt autospeciale de stingere şi două autoscări, o ambulanţă SMURD şi o maşină de descarcerare. Construcţia este o hală din structură metalică, amenajată ca depozit pentru arhivă. Oficialul ISU a adăugat că pentru stingerea incendiului a fost suplimentat dispozitivul cu două autospeciale de stingere şi două autoscări.

1 aprilie 2017 - Un depozit de legume şi fructe din Afumaţi a luat foc. În urma incendiului o persoană a fost găsită carbonizată în unul dintre spaţiile depozitului iar o altă persoană - un bărbat de 30 ani, ca urmare a expunerii la fum, a fost transportat de o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca. Suprafaţa afectată a fost estimată la 2.000 mp.

24 martie 2017 - Un incendiu a izbucnit la o hală de depozitare de circa 400 mp situată pe strada Cătănoaia. Incendiul a fost izolat, a informat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov. Hala a fost distrusă în totalitate, fiind parţial înclinată şi prezentând pericol de prăbuşire. În depozit se aflau cabluri. La faţa locului au fost trimise zece autospeciale de stingere. 
23 martie 2017 - Un incendiu a izbucnit la o clădire situată pe bulevardul Valea Cascadelor. Focul a cuprins un depozit cu o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi. La faţa locului au acţionat trei autospeciale de stingere, iar alte două au fost trimise pentru intervenţie. De asemenea, s-a intervenit şi cu o autoscară, fiind prezent şi un echipaj SMURD.
12 martie 2017 - Un incendiu puternic a izbucnit la un gater din comuna prahoveană Cosminele, focul fiind stins de pompieri după o intervenţie de aproximativ trei ore. Incendiul, provocat de un scurtcircuit electric, a distrus o hală de 500 metri pătraţi, birouri, cherestea, materii prime şi utilaje, iar pompierii au salvat mai multe utilaje, cherestea, dar şi un depozit în care se aflau cinci tone de combustibil.
11 martie 2017 - Un incendiu care a izbucnit la o clădire din cadrul Asociaţiei Pro Vita de la Valea Plopului a afectat o suprafaţă totală de 400 metri pătraţi, respectiv parterul şi două etaje ale clădirii aflate în fază de construcţie. În incendiu, care a fost provocat de o ţigară aprinsă în loc nepermis, au ars mobilier şi obiecte de uz gospodăresc.

26/27 ianuarie 2017 - Un incendiu s-a produs în noaptea de 26 spre 27 ianuarie la un mall din Capitală, un bărbat rănit fiind transportat în stare de inconştienţă la Spitalul "Bagdasar-Arseni". Alte trei persoane au fost asistate de SMURD, însă nu au prezentat probleme majore. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.