COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dorin Cioabă a fost reconfirmat pentru următorii patru ani în funcţia de preşedinte al romilor de pretutindeni, statutul de rege al etniei fiind dobândit pe viaţă, a precizat acesta, luni, pentru AGERPRES.

"Am un nou mandat de patru ani de preşedinte al Uniunii Internaţionale a Romilor, este cea mai înaltă funcţie. Au fost 27 de state prezente din 37 şi cu toţii au votat pentru a mai avea un nou mandat", a declarat Cioabă.

Preşedintele romilor de pretutindeni doreşte să stea la masă cu reprezentanţii Uniunii Europene, pentru a discuta despre problemele etniei, altfel susţine că romii vor picheta sediului Parlamentului European.

"În mandatul acesta, printre altele, mi-au propus ca organizaţia romilor să fie cât mai vizibilă în relaţia cu instituţiile internaţionale, în sensul că am vrea să încheiem parteneriate cu Comunitatea Europeană şi ONU. Şi dacă nu vor să stea la masă cu noi, chiar ne gândim să pichetăm sediul Parlamentului European în cel mai scurt timp. Dacă ei vor să facă politici pentru romi, trebuie să consulte această organizaţie, să nu ne mai dea deoparte, să nu ne bage în seamă. Ei fac politici pentru romi, dar fără romi. Acesta este un lucru foarte grav", a spus Cioabă.

Un alt obiectiv al preşedintelui şi regelui romilor, Dorin Cioabă, este organizarea în 2019 a primei Olimpiade a romilor, cel mai probabil în Grecia.

"Olimpiada romilor, care va aduce o vizibilitate maximă, este un alt obiectiv. Flacăra a plecat de la Sibiu, în Bulgaria, o să ajungă în Grecia. În Grecia o să avem prima întâlnire a Comitetului Olimpic al Romilor, după care la anul credem că în Grecia va fi Olimpiada", a adăugat Dorin Cioabă.

Romii au decis să îşi organizeze, peste un an de zile, propria Olimpiadă internaţională în speranţa că aşa vor fi primiţi la Jocurile Olimpice în calitate de naţiune fără teritoriu, potrivit sursei citate. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.