22 noiembrie 2017 - Armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a văzut orașul drept un popas în drumul către petrolul din Baku, dar s-a dovedit a fi un malaxor.

Pe 19 noiembrie 1942, Uniunea Sovietică a lansat Operațiunea Uranus. Scopul său era să înconjoare și să distrugă armata germană ce lupta în orașul Stalingrad. Uranus a strâns lațul germanilor câteva zile mai târziu.

Am scris despre cele patru mari bătălii din 1942 ce au stins șansele de victorie în al Doilea Război Mondial pentru forțele Axei. Până acum am scris despre Midway, Guadalcanal și El Alamein. Acum este momentul să scriu despre cea mai masivă, brutală și crucială dintre cele patru bătălii: Stalingrad. A fost o bătălie ce s-a întins pe cinci luni, din august târziu 1942 până la începutul lui februarie 1943, dar Operațiunea Uranus a fost momentul decisiv. La fel ca alte bătălii pe care le-am discutat, Stalingrad nu a câștigat războiul pentru Rusia. Ce a făcut, însă, a fost să facă victoria germană imposibilă.

Eșecuri în informații

Bătălia Stalingradului a avut originile într-o greșeală de calcul crucială germană de la începutul războiului. Operațiunea Barbarossa, numele de cod pentru invazia germană din est, fusese concepută să distrugă Uniunea Sovietică, asigurând flancul de est al Germaniei și astfel garantând controlul german al Europei continentale. Invazia a început pe 22 iunie, 1941.

Dar germanii au făcut o greșeală critică de dinainte ca invazia să înceapă. Barbarossa a fost un atac pe trei fronturi. Unul înspre statele Baltice și apoi spre Leningrad (Sankt Petersburgul de azi), al doilea către Moscova, iar al treilea spre sud, cu scopul de a cuceri Ucraina iar mai apoi Caucazul. Formularea planului în acest fel a violat unul din principiile războiului, unul sacru pentru comandamentul superior german: concentrarea forțelor. Prin divizarea forțelor, niciunul din scopurile germanilor nu a fost atins. Leningrad a supraviețuit în pofida blocadei Germaniei, germanii au fost opriți chiar înainte de Moscova, iar atacul în sud nu fusese construit încât să aibă succes.

Greșeala germanilor avea rădăcini într-un eșec de informații. Abwehr-ul, serviciul militar de informații german, subestimase grav mărimea rezervelor sovietice. Bazându-se pe aceste estimări, comandamentul superior german crezuse greșit că nu este necesar să își concentreze forțele. Germanii prevăzuseră o bătălie de încercuire inițială pentru capturarea armatelor sovietice, urmată de un avans împotriva unor rezerve slabe, culminând într-o victorie înainte de finalul iernii lui 1941.

Planul german de asemenea nu luase în calcul atacul Japoniei asupra Pearl Harbor în acel decembrie. Germania sperase că Japonia va ataca Siberia, blocând armata sovietică postată acolo. După Pearl Harbor, însă, sovieticii știau că Siberia este sigură. Japonia putea lupta doar pe un front, iar Statele Unite o ținea ocupată. Asta le-a permis sovieticilor să își mute forțele din est — forțe pe care informațiile germane le văzuseră drept irelevante în războiul european — la Moscova, unde au jucat un rol instrumental în blocarea avansului german.

Acest eșec în informații i-a costat pe germani o victorie în 1941. Ar fi putut scoate Uniunea Sovietică din joc dacă ar fi capturat Moscova, dar asta este neclar. Leningrad a fost un spectacol marginal strategic. Dar războiul putea fi câștigat cu siguranță în sud. Iar bătălia crucială din sud a fost la Stalingrad.

Malaxorul

Războaiele și economiile modern funcționează pe petrol, iar sursa majoră de petrol a sovieticilor era Baku, în Azerbaidjan. Orașul din sudul Caucazului fusese dezvoltat de frații Nobel (familia care a dat numele premiului) la mijlocul secolului XIX și fusese prima sursa majoră de petrol a Europei. Dacă germanii și-ar fi concentrat întreaga invazie în sud și ar fi cucerit calea dintre râurile Volga și Don, petrolul din Baku nu ar fi putut curge spre industria sovietică, și nici o cantitate de împrumuturi și închirieri sub Lend-Lease nu ar fi putut echivala. Dar din cauza informațiilor defectuoase, germanii au crezut că pot atinge toate cele trei obiective în 1941. Au crezut greșit.

Până primăvara viitoare, germanii au realizat greșeala lor. Era rândul lui Stalin să fie victima informațiilor eronate. Stalin a crezut (și germanii l-au făcut să creadă asta) că asaltul principal german în 1942 va fi împotriva Moscovei. În schimb, Germania și-a concentrat forțele într-un atac către Volga, către Don și orașul Astrahan, cu intenția de a izola Baku. Stalin a fost șocat când germanii au lansat Operațiunea Albastru în sud.

Până în August 1942, germanii au ajuns la Stalingrad. Era un popas pentru ei pe care se așteptau să îl cucerească ușor înainte să treacă Volga și să avanseze spre Astrahan. Sovieticii au înțeles imediat amenințarea ridicată de Operațiunea Albastru, dar forțele lor erau concentrate în locul greșit.

Fără o armată masată ca să fie pusă în luptă, sovieticii au implementat o strategie de malaxor. Au trimis trupe prost antrenate, prost înarmate peste Volga pentru a fi anihilate de germani. Speranța sovieticilor era ca asta să le dea destul timp să își mute forțele la sud pentru un contra-atac. Germanii au înțeles greșit amenințarea. Credeau că Stalin își trimite zeci de mii de soldați la moarte doar pentru a-i dezechilibra pe germani, și deciseseră că sovieticii erau cu un pas deasupra hăului. În loc să se retragă de la Stalingrad și să treacă într-un război de manevră — genul de lucru la care germanii erau cei mai buni — au acceptat cel mai rău mod de luptă pentru ei înșiși: o bătălie statică urbană care punea atacatorii în mare dezavantaj.

Unii au spus că Hitler și Stalin au văzut Stalingradul în primul rând drept o potențială victorie de propagandă; erau mai puțin interesați de valoarea strategică și mai preocupați de capturarea sau apărarea unui oraș numit după liderul sovietic. Asta pur și simplu nu a fost cazul. Stalin trebuia să nu îi permită lui Hitler să treacă Volga. Hitler era sigur că sovieticii au ales o strategie sinucigașă și că dacă germanii pot să mai reziste puțin, sovieticii vor eșua iar drumul către Astrahan ar fi liber. Greșelile lor au fost de înțeles, iar generalii germani au văzut lucrurile la fel, în pofida a ceea ce au spus în memoriile postbelice.

În timp ce bătălia statică era în toi, în septembrie și octombrie, sovieticii masau forțe pe ascuns în nordul și în sudul orașului. Pe 19 nov., 1942, au lansat contra-atacul lor, Operațiunea Uranus. Forțele sovietice au lovit în nordul și sudul Stalingradului, încercuindu-l și blocând Armata a 6-a Germană, care fusese angajată total în luptă. Sovieticii s-au concentrat pe trupele aliate Germaniei — italienii, românii și ungurii — știind că sunt mai puțin motivate și mai puțin rezistente. Germanii știau și ei asta, dar nu aveau destule trupe pentru a ține linia așa că nu aveau altă opțiune decât să își folosească aliații.

Odată ce au avut înconjurat orașul, sovieticii și-au menținut pozițiile. În loc să sufere mai multe pierderi intrând în Stalingrad, au optat pentru înformetarea germanilor. Hitler a transmis Armatei a 6-a să mențină pozițiile și nu a încercat eliberarea sa până la finalul lui decembrie. Retragerea ar fi însemnat că războiul era pierdut. Între timp, germanii au lansat o ofensivă slabă în Caucaz într-o ultimă încercare de a captura Baku direct. Traversarea Caucazului la începutul iernii, însă, era imposibil.

Și dacă

Baku era ușor de capturat în 1941, dar în 1942 sovieticii erau gata de război. Chiar și după începutul Bătăliei de la Stalingrad, Germania s-ar fi putut recupera dacă ar fi dat trupelor sovietice din oraș o alternativă malaxorului. Trupele de acolo erau captive între cruzimea germanilor și cruzimea compatrioților lor. Pentru soldații sovietici de pe malul de vest al Volgii sloganul era "Nu există pământ la est de Volga". Ar fi murit sigur din cauza NKVD-ului, serviciul secret sovietic, dacă se retrăgeau, și ar fi murit sigur dacă erau capturați de germani. Acest eșec al germanilor de a da trupelor sovietice de la Stalingrad un motiv de predare a fost crucial. I-a costat timp și, eventual, bătălia.

După Stalingrad, dacă germanii ar fi ajuns la Astrahan, nu ar fi existat o invazie aliată în Franța. Cu frontul de est sigur, Germania ar fi putut să transfere majoritatea forțelor sale în vest. Petrolul din Baku ar fi alimentat efortul de război al lui Hitler indiferent de bombardamentele aliate, iar Germania ar fi putut să construiască avioane cu care să răspundă pe măsură. În schimb, ei au subestimat rezervele și reziliența sovieticilor; nu au înțeles că Stalingradul ar putea fi ocolit în drumul către Astrahan; și spre deosebire de Stalin, nu au avut agilitatea de a schimba strategia rapid.

Wehrmachtul nu a fost distrus la Stalingrad, dar din 1943 rămăsese fără opțiuni ofensive serioase. Germanii trebuiau să facă pace, și aparent existaseră contacte cu sovieticii. Dar germanii insistaseră să rețină mare parte din cuceririle lor. Sovieticii nu aveau niciun motiv să accepte o astfel de ofertă. Știau că dacă Germania reține orice teritoriu capturat, ar fi reconstruit și ar fi atacat iar. Și știau că Germania se confrunta cu un război de atriție pe două fronturi pe care nu mai avea cum să îl câștige.

Midway și Guadalcanal distruseseră orice speranțe pentru o victorie japoneză în Războiul din Pacific. El Alamein a închis calea efortului german de a cuceri Canalul Suez. Iar Stalingrad a eliminat posibilitatea unei înfrângeri sovietice. Aceste adevăruri apar din realități geopolitice. Japonezii aveau nevoie de control asupra fluxului de materii prime către Japonia. Puteau să aibă un avans timpuriu asupra SUA, dar dacă nu puteau obliga SUA să facă pace, nu puteau să-și mențină avantajul. Germanii aveau nevoie de resursele sovietice, dar ca japonezii, aveau nevoie de o victorie rapidă sau nu ar fi câștigat deloc. Nu puteau susține un război pe două fronturi.

Germania și Japonia erau amândouă puteri mărețe cu vulnerabilități majore pe care au încercat să le rectifice prin război. Pentru o vreme au putut crea iluzia că sunt mai puternice decât erau într-adevăr. A fost o iluzie așa puternică încât au început și ei să o creadă. Au devenit orbi la faptul că pentru victorie, totul trebuia să meargă perfect. În orice efort uman nimic nu merge perfect.

Publicat inițial aici
Copyright 2017 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission.