Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comunicat de presă

100 de ambulanţe obţinute de PMP în urma negocierilor pe bugetul din 2018

Ca rezultat al discuţiilor pe care PMP le-a avut cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, cu privire la bugetul pe 2018, am reuşit să obţinem de la acesta promisiunea că ministerul pe care îl conduce va achiziţiona anul viitor 100 de ambulanţe. Este mult, este puţin? 
Este foarte mult dacă ne gândim că actuala putere nu a dat înapoi niciun pas în faţa amendamentelor la buget înaintate de opoziţie. Nici în faţa PNL, nici în faţa USR. Doar noi, cei de la PMP, am reuşit să obţinem o concesie, una în valoare de 100 de ambulanţe. 
Este foarte puţin dacă ne gândim că PSD a promis în programul de guvernare câte o ambulanţă pentru fiecare localitate din România, iar noi, cei de la PMP, am cerut ca jumătate dintre acestea, adică 1250 de ambulanţe, să fie cumpărate în 2018.
Dacă mă gândesc că primarul PSD al comunei Şieu din judeţul Bistriţa Năsăud şi-a pierdut anul trecut viaţa din cauză că ambulanţa nu a ajuns la timp pentru a-l transfera într-o unitate sanitară în care poate că ar fi putut primi o mână de ajutor, apreciez că efortul PMP privind formularea a peste 3000 de amendamente la buget a meritat. 
Şi dacă cele 100 de ambulanţe pe care PMP le-a obţinut prin negociere cu ministrul Bodog vor reuşi să salveze o singură viaţă, am mulţumirea că ne-am făcut datoria faţă de România şi faţă de români.

Deputat PMP
Ionuţ Simionca

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.