COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Una din opt persoane afectate de boala cauzată de infectarea cu noul coronavirus prezintă unul dintre simptomele caracteristice COVID-19 lung, conform unui studiu amplu publicat vineri, informează AFP.
Aceste simptome includ "dureri abdominale, dificultăţi şi dureri la respiraţie, dureri musculare, ageuzie sau anosmie (pierderea gustului, respectiv a mirosului), furnicături, disconfort în gât, bufeuri de căldură sau de frig, greutate la nivelul braţelor sau picioarelor, precum şi oboseală generalizată", potrivit studiului publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet.
"La 12,7% dintre pacienţi, aceste simptome pot fi atribuite COVID-19" la trei până la cinci luni după infectare, au concluzionat autorii.
Această cercetare, efectuată în Ţările de Jos, este, prin scopul şi metodologia sa, o piesă importantă pentru o mai bună înţelegere a riscurilor COVID-19 lung, adică persistenţa simptomelor după infectarea cu noul coronavirus.
În stadiul actual al cunoştinţelor deţinute, se ştie că unii pacienţi prezintă sechele specifice unei infecţii cu coronavirus şi că acestea nu pot fi explicate doar prin tulburări psihosomatice, aşa cum au susţinut iniţial unii medici.
Însă, frecvenţa acestor tulburări şi mai ales mecanismele fiziologice prin care acestea apar sunt în mare măsură necunoscute.
Studiul Lancet nu răspunde la această a doua necunoscută, însă face posibilă clarificarea primului element, în primul rând pentru că cercetarea a fost efectuată pe un număr mare de pacienţi - peste 4.000 de persoane afectate de COVID-19.
La aceşti pacienţi, episodul COVID-19 a fost confirmat printr-un test PCR sau prin diagnosticul stabilit de un medic.
Şi aceasta constituie o noutate importantă, răspunsurile acestor pacienţi fiind comparate cu cele ale unui grup de persoane care nu au avut COVID-19, deoarece este posibil ca unele dintre simptomele enumerate să fie resimţite fără ca boala COVID-19 să fie cauza. De fapt, aproape 9% dintre persoanele care nu au avut COVID-19 au prezentat unul dintre simptomele descrise mai sus.
În rândul persoanelor care au avut COVID-19, proporţia creşte la 21,4%. Cercetătorii au reuşit astfel să concluzioneze că puţin peste 12% dintre persoanele afectate de COVID-19 dezvoltă o sechelă asociată în mod specific bolii.
Studiul are, însă, anumite limitări, cum ar fi faptul că nu a măsurat frecvenţa altor simptome asociate COVID-19 lung, cu precădere o stare de depresie sau de confuzie mentală, notează AFP. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |