Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că se aşteaptă să continue să apară şi alte cazuri de variola maimuţei, o boală care a fost detectată în ultimele zile în 12 ţări, dar a cărei rută de contagiere încă nu a putut fi stabilită, relatează EFE.

"Situaţia evoluează astfel încât OMS crede că vor exista şi alte cazuri de variola maimuţei ce vor fi indentificate pe măsură ce vigilenţa se extinde în ţări care nu sunt considerate endemice", notează OMS într-un comunicat emis duminică.

Până în prezent au fost confirmate 92 de cazuri în lume, alte 28 fiind considerate suspecte.

Potrivit informaţiei actuale, persoanele cu cel mai mare risc de contagiere sunt cele care au contact fizic cu pacienţi infectaţi şi prezentând simptome.

Dintre cazurile raportate nu s-a putut stabili ca vreunul dintre cei infectaţi să se fi aflat în vreuna dintre zonele considerate endemice, iar boala a fost identificată în principal (dar nu exclusiv) printre bărbaţii care au avut relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex.

"Identificarea de cazuri confirmate sau suspecte fără legătură cu călătoriile în arii endemice este un lucru foarte neobişnuit", a precizat OMS.

Organizaţia a anunţat că lucrează la directive de protecţie a lucrătorilor sanitari din prima linie şi pentru angajaţii din serviciile de curăţenie.

Variola maimuţei este o "zoonoză" (o boală transmisă de la animale la oameni), iar simptomele sunt similare celor semnalate în trecut la pacienţii cu variolă, dar mai puţin severe. Se transmite prin fluide corporale, particule de salivă, sau contact direct cu bolnavii sau îmbrăcămintea acestora.

Perioada de incubaţie a bolii este de între 6 şi 13 zile, iar în unele cazuri poate ajunge până la 21 de zile.

Imunitatea împotriva acestei boli este foarte scăzută în rândul populaţiei de sub 50 sau 40 de ani, care nu a fost vaccinată împotriva variolei obişnuite.

Ţările considerate endemice sunt: Benin, Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Gabon, Ghana, Cote d' Ivoire, Liberia, Nigeria, Republica Congo (Brazaville), Sierra Leone şi Sudanul de Sud.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.