

COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;
O companie de biotehnologie sud-africană a anunţat joi că a realizat primul vaccin pe bază de ARN mesager împotriva COVID-19 de pe continentul african, folosind secvenţierea Moderna, şi că acesta va fi gata pentru teste clinice în noiembrie, relatează AFP.
Compania Afrigen Biologics and Vaccines are sediul la Cape Town, Africa de Sud, şi conduce proiectul-pilot, susţinut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi iniţiativa Covax.
"La scară de laborator, avem un vaccin pe care trebuie să-l testăm", a declarat directoarea generală a Afrigen, Petro Terblanche.
Testarea pe animale va începe luna viitoare, însă "studiile pe oameni vor demara abia în noiembrie 2022", a precizat ea după întâlnirea cu un grup de sponsori ai proiectului.
Cercetătorii de la Afrigen au secvenţiat codul genetic disponibil public pe care Moderna l-a folosit pentru a-şi realiza vaccinul, apoi au fabricat ADN-ul, ARN-ul şi propriul lor produs.
Foto: (c) Shelley Christians/REUTERS
"Suntem primii care folosesc secvenţa dezvoltată de Universitatea Stanford şi folosită de Moderna pentru vaccinul său pentru a proiecta şi dezvolta un vaccin produs la scară de laborator", a subliniat Terblanche.
"Am finalizat procesul de la concepţie până la formula finală. Este un pas mic, dar este un început bun, un început fabulos", a adăugat directoarea laboratorului.
"Acesta este primul pas important care va permite ţărilor cu venituri mici şi medii să producă singure vaccinuri", a mai spus ea.
Petro Terblanche a luat cuvântul după ce Medicines Patent Pool (MPP), o organizaţie de sănătate publică dedicată brevetelor privind medicamentele şi susţinută de Naţiunile Unite, a acordat o subvenţie de 39 de milioane de euro.
Africa este continentul cu cele mai puţine persoane vaccinate împotriva COVID-19 din lume. La mai bine de un an de la administrarea primelor vaccinuri împotriva COVID-19 şi la doi ani de la debutul pandemiei, doar 11,3% dintre africani au fost complet imunizaţi.
Până în prezent, doar un procent din vaccinurile folosite în Africa sunt produse pe continent.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |