Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cercetători israelieni au descoperit în celulele umane un sistem biologic de control ce inhibă dezvoltarea cancerului, a anunţat duminică Universitatea Ben Gurion (BGU) din sudul Israelului, informează agenţia Xinhua. Descoperirea ar putea conduce spre o nouă clasă de medicamente oncologice mai eficiente, a notat BGU.

În urma unui studiu pe care l-a publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS), un jurnal ştiinţific multidisciplinar în care sunt publicate cercetări revizuite de alţi oameni de ştiinţă, oamenii de ştiinţă au descoperit funcţia biologică a unei peptide ce acţionează ca inhibitor al enzimei protein-kinază.

Sute de enzime protein-kinază umane trimit semnale în celulele care le controlează destinul. În cazul în care kinaza transmite instrucţiuni unei celule canceroase să se dividă şi să se reproducă, blocarea kinazei va încetini proliferarea celulelor canceroase.

Folosind şoareci şi celule umane, cercetătorii au descoperit că peptida examinată inhibă supravieţuirea celulelor canceroase, dezvoltarea tumorii, invazia şi metastaza.

''Acum, ştiind că cel puţin unele peptide au o funcţie biologică, putem să începem să descoperim rolurile multor altora'', au notat cercetătorii care au efectuat studiul. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.