

Un grup de cercetători a identificat că substanţa activă Sildenafil, utilizată pentru tratarea disfuncţiei erectile şi a hipertensiunii pulmonare, care stă totodată la baza medicamentelor Viagra şi Revatio, a generat rezultate pozitive în prevenirea şi tratarea bolii Alzheimer, relatează EFE.
Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu în care au fost analizate datele medicale obţinute de la peste 7 milioane de pacienţi şi care au relevat că substanţa Sildenafil este asociată cu o reducere cu 69 % a incidenţei maladiei Alzheimer.
Autorii studiului, realizat la Institutul de Medicină Genomică al Clinicii Cleveland din Statele Unite, au precizat că este necesar să se realizeze o serie de studii clinice pentru a susţine concluziile acestei analize şi pentru a testa eficacitatea medicamentului la pacienţii cu această boală.
Cercetătorii au verificat că acumularea proteinelor beta-amiloid şi tau conduce într-adevăr la formarea de aglomerări anormale în creier, fiind principalii markeri de dezvoltare ai acestei boli neurodegenerative.
Până în prezent, niciunul dintre numeroasele studii clinice realizate în ultimul deceniu cu molecule ce promiteau contracararea acestor procese nu a dat rezultate satisfăcătoare. În faţa acestei situaţii, autorii noii analize au căutat printre cele peste 1.600 de medicamente deja aprobate de autorităţile sanitare din Statele Unite unele care ar putea avea un efect benefic asupra ambelor proteine în acelaşi timp.
"Sildenafilul, care a ameliorat semnificativ procesul cognitiv şi memoria pe tipare preclinice, s-a dovedit a fi cel mai bun candidat", a declarat Feixiong Cheng, autorul principal al studiului publicat de Nature Aging.
Cercetătorii au remarcat astfel că pacienţii care au luat Sidenafil au prezentat un risc cu 55% mai redus de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de şase ani faţă de cei care au fost trataţi cu Losartan - un medicament-candidat împotriva Alzhéimer - şi cu 65% mai mic decât cei trataţi cu Metformină. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.