COD GALBEN: 31-05-2025 Intre 06:25 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O echipă de oameni de ştiinţă din Israel a dezvoltat o nouă tehnologie bazată pe inteligenţa artificială pentru depistarea minciunilor prin intermediul mişcărilor muşchilor faciali, a anunţat săptămâna aceasta Universitatea din Tel Aviv (TAU), informează Xinhua.

Noua tehnologie ar putea contribui la dezvoltarea de camere şi software capabile să detecteze minciunile în numeroase situaţii din viaţa reală, a notat TAU în studiul publicat miercuri.

Cu ajutorul acestei noi tehnologii, cercetătorii au detectat minciuni spuse de participanţii la studiu cu o acurateţe de 73%, potrivit TAU.

În cadrul cercetării, publicată în jurnalul ştiinţific Brain and Behavior, oamenii de ştiinţă de la TAU au identificat două grupe distincte de persoane care spun lucruri neadevărate: cei care îşi activează muşchii obrajilor atunci când mint, şi cei care îşi activează muşchii din zona sprâncenelor.

Studiul a fost bazat pe o inovaţie dezvoltată la TAU care a implicat utilizarea de autocolante imprimate pe suprafeţe moi şi care conţin electrozi ce monitorizează şi măsoară activitatea muşchilor şi a nervilor.

În viitor, astfel de electrozi pot deveni redundanţi în condiţiile dezvoltării unui software video conceput special pentru a identifica minciunile pe baza mişcărilor muşchilor faciali, au notat cercetătorii.

Această tehnologie poate fi utilă pentru detectarea, spre exemplu, a minciunilor spuse la bănci, pe aeroporturi, în cadrul interogatoriilor poliţiei, ori la interviurile de angajare online, cu ajutorul camerelor de înaltă rezoluţie instruite, au concluzionat oamenii de ştiinţă implicaţi în studiu. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Tel Aviv University/eurekalert.org

 

În imagine: Prof. Yael Hanein.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.