Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei astronauţi chinezi au revenit vineri pe Terra la finalul unei misiuni-record de trei luni în spaţiu la bordul staţiei spaţiale chineze Tiangong, aflată în construcţie, a anunţat televiziunea publică CCTV, potrivit AFP.

Echipajul a decolat la mijlocul lunii iunie de pe teritoriul Chinei. Misiunea, Shenzhou-12, a fost cea mai lungă misiune efectuată vreodată în spaţiu de China.

 


Suspendată de o paraşută în dungi alb cu roşu, capsula în care s-au aflat cei trei astronauţi a ajuns pe Terra vineri în jurul orei 13:35 (05:35 GMT) în deşertul Gobi (nord-vestul Chinei), potrivit imaginilor difuzate de CCTV.

Misiunea a reprezentat o nouă etapă din ambiţiosul program spaţial chinez care a plasat deja sonde pe Lună, Marte şi preconizează să trimită astronauţi pe satelitul natural al Terrei până în 2030.

CCTV a difuzat în direct momentul revenirii celor trei astronauţi, camera de luat vederi aflată la bordul capsulei surprinzând survolul rapid peste întinderile deşertice în nuanţe maronii.

Huang Weifen, înalt responsabil din cadrul programului spaţial cu echipaj uman al Chinei, a precizat pentru CCTV că astronauţii trebuie acum să intre într-o perioadă de carantină.

Această măsură de precauţie ''nu este impusă doar de COVID-19'', ci întrucât ''imunitatea lor a fost slăbită'' de lungul sejur petrecut în spaţiu, a mai precizat aceasta. ''Este o măsură luată pentru protejarea lor''.

 

Foto: (c) Ju Zhenhua / Xinhua


La bordul Tianhe (''Armonie celestă''), singurul dintre cele trei module ale staţiei spaţiale chineze care a fost deja plasat în spaţiu, astronauţii Nie Haisheng, Liu Boming şi Tang Hongbo au avut numeroase sarcini de îndeplinit.
 

Foto: (c) Tingshu Wang / REUTERS


Cei trei astronauţi au realizat ieşiri în spaţiu, au efectuat operaţiuni de mentenanţă şi au instalat materiale pentru a face ca staţia să fie operaţională.

Denumită în engleză CSS (acronimul pentru ''Chinese Space Station''), iar în chineză Tiangong (''Palat celest''), staţia spaţială, odată finalizată, va semăna ca dimensiuni cu fostul avanpost sovietic Mir (1986-2001), iar durata sa de viaţă este estimată la cel puţin 10 ani.

 

Foto: (c) cnsphoto via REUTERS


Shenzhou-12 a fost prima misiune chineză cu echipaj uman după aproape cinci ani şi o chestiune de prestigiu pentru Partidul Comunist Chinez (PCC), care îşi celebrează centenarul anul acesta.

Misiunea Shenzhou-12 a fost cea de-a treia lansare din cele 11 necesare pentru asamblarea avanpostului spaţial.

Următoarea lansare, a navetei Tianzhou-3, care va transporta doar provizii, va avea loc în următoarele zile, potrivit autorităţilor spaţiale. Conform site-urilor online specializate, lansarea ar urma să aibă loc luni. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.