

COD GALBEN: 18-05-2025 Intre 01:30 si 06:00 se va semnala Local și temporar ceață, care determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona continentală a județului Constanta , respectiv zona localităților, Zona continentală a județului Tulcea , respectiv zona localităților;
Telescopul spaţial Hubble se află de o săptămână în "safe mode" după ce computerul de bord a generat o eroare în data de 13 iunie, conform unui comunicat al NASA, transmite marţi Live Science.
Computerul de bord este responsabil de coordonarea şi controlul tuturor instrumentelor ştiinţifice aflate în dotarea telescopului - ceea ce înseamnă că până când tehnicienii de la NASA nu vor repara această eroare, telescopul Hubble nu poate fi utilizat.
Acest satelit aflat pe orbită de 31 de ani este dotat şi cu un computer de rezervă, ce ar putea fi activat dacă nu se va reuşi deblocarea computerului principal. Din păcate, deocamdată nu a putut fi remediată problema apărută la computerul principal al telescopului orbital. Tehnicienii NASA încă nu au identificat natura exactă a problemei.
"Datele iniţiale indicau spre un modul de memorie care s-ar fi degradat. Însă când am încercat să trecem pe un modul de memorie de back-up, comanda de a iniţia această trecere nu a avut niciun efect", conform comunicatului NASA.
O a doua tentativă de a reactiva ambele module de memorie a avut loc la 17 iunie, dar şi ea a fost tot un eşec. La bordul lui Hubble se află în total patru module de memorie, care ar trebui, în condiţii normale, să poată fi accesate de oricare dintre cele două computere de bord (cel principal şi cel de rezervă).
O variantă ar fi trimiterea unui echipaj pe orbită pentru a repara manual telescopul, aşa cum s-a întâmplat ultima oară în 2009 (misiunea STS-125). În acea misiune, astronauţii au instalat două noi instrumente ştiinţifice (o cameră cu câmp larg şi un instrument pentru analiza luminii în spectrul ultraviolet) şi au înlocuit câteva piese hardware învechite. NASA însă se pregăteşte pentru lansarea, anul acesta, a telescopului spaţial James Webb şi deocamdată nu există niciun plan pentru repararea manuală a lui Hubble.
Telescopul Hubble a mai intrat recent în "safe mode" după ce a primit un update de software ce conţinea o eroare, însă problema apărută în luna martie a acestui an a fost remediată foarte uşor.
Deşi Hubble a fost construit la sfârşitul anilor '80, NASA a subliniat că instrumentele cu care telescopul este dotat sunt încă într-o stare bună de funcţionare.
Telescopul spaţial Hubble, lansat în 1990, a revoluţionat astronomia şi a modificat viziunea noastră asupra Universului, obţinând imagini cu Sistemul Solar, Calea Lactee şi galaxii foarte îndepărtate. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: nasa.gov
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |