COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 05:40 si 10:00 se va semnala local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 05:20 si 10:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Brăila, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marea Britanie, care a vaccinat anti-COVID-19 peste jumătate din populaţia adultă, va ajunge la aşa numita ''imunitate colectivă'' (de turmă) pe 12 aprilie, potrivit calculelor publicate joi de University College London (UCL), relatează EFE joi.

Potrivit acestor analize, protecţia populaţiei împotriva coronavirusului, fie prin intermediul vaccinării fie pentru că s-au vindecat de boală, va ajunge la 73,4 % din populaţie la 12 aprilie, dată când este prevăzută a doua etapă de relaxare a restricţiilor.

Acest procent, potrivit experţilor universităţii, este suficient pentru a spune că s-a ajuns la "o imunitate de turmă", cunoscută şi ca imunitate colectivă sau de grup, care are loc atunci când un număr suficient de indivizi sunt protejaţi împotriva unei anumite infecţii şi acţionează ca barieră pentru a împiedica virusul să se răspândească.

Potrivit ultimelor date oficiale, 31 de milioane de persoane au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 şi peste 5 milioane cea de-a doua doză. Karl Friston, expert al UCL, a evidenţiat nivelul de imunitate al populaţiei, având în vedere că "peste 50 % dintre adulţi au fost vaccinaţi".

Ziarul The Daily Telegraph, care a avut acces la studiul UCL, a subliniat eficacitatea modelului utilizat de universitate, deoarece înregistrează în timp real numărul deceselor, al infectărilor, vaccinărilor şi al spitalizărilor.

Luni, 12 aprilie, începe a doua fază de relaxare a restricţiilor, cu redeschiderea magazinelor neesenţiale, saloanelor de coafură şi sălilor de sport.

Prima fază a început pe 29 martie, când a fost anulată recomandarea de a nu ieşi din casă, cu excepţia cumpărăturilor esenţiale. A treia fază de relaxare este prevăzută pentru 17 mai, cu reluarea zborurilor internaţionale.

Anglia foloseşte vaccinurile de la BioNTech/Pfizer şi Oxford/AstraZeneca, în timp ce Ţara Galilor a început săptămâna aceasta vaccinarea cu Moderna.

Totuşi, agenţia de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a recomandat miercuri să nu fie utilizat vaccinul de la AstraZeneca la cei sub 30 de ani, pentru potenţiala sa legătură cu cazurile rare de tromboembolism. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.