Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prima misiune de acest gen de la cea efectuată de fosta URSS în 1976: China a lansat marţi o sondă spaţială spre Lună pentru a colecta şi a aduce pe Pământ mostre prelevate de pe Lună, relatează AFP.

Această operaţiune ambiţioasă va permite de asemenea gigantului asiatic să testeze noi tehnologii, esenţiale pentru a trimite aşa cum intenţionează astronauţi pe astrul lunar până în 2030.

 



Sonda spaţială Chang'e-5 a fost propulsată de o rachetă Long March-5 la ora locală 04:30 (20:30 GMT luni) de la centrul spaţial Wenchang, în insula Hainan (sud), potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua.


Această misiune, Chang'e 5, este următorul pas în ambiţiosul program spaţial al Chinei, care a înregistrat o importantă reuşită la începutul anului 2019, odată cu aselenizarea unui modul pe partea nevăzută a Lunii, o premieră mondială.

Sonda trimisă de această dată are ca scop colectarea unor mostre de praf şi roci selenare, inclusiv prin forare la o adâncime de doi metri, ce vor fi trimise apoi pe Pământ.

Aceste probe ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine istoria Lunii.

Aceasta este prima tentativă de a aduce roci selenare pe Terra după misiunea Luna 24 fără echipaj uman, realizată cu succes de fosta URSS în 1976. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, imagine: ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.