COD PORTOCALIU: 06-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 23 Fenomene vizate: se va semnala 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21Fenomene vizate se va semnala 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21Fenomene vizate COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 în unul dintre cele mai mari studii clinice din Marea Britanie, care va analiza dacă acest medicament ar putea reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge la persoanele diagnosticate cu această boală, informează vineri Reuters.

Oamenii de ştiinţă din spatele studiului clinic RECOVERY, care analizează o gamă de potenţiale tratamente pentru COVID-19, au declarat că vor include în teste aspirina, utilizată în mod obişnuit pentru proprietatea de a subţia sângele.

"Există o justificare clară pentru a crede că aceasta (aspirina) ar putea fi benefică, şi este sigură, ieftină şi disponibilă pe scară largă", a declarat Peter Horby, cercetător din cadrul studiului clinic.

Pacienţii infectaţi cu noul coronavirus prezintă un risc mai mare de formare a cheagurilor de sânge din cauza trombocitelor (plachete sangvine) hiper-reactive, celule cu rol important în coagularea sângelui şi oprirea sângerării. Aspirina este un agent antiplachetar şi poate reduce riscul de formare a cheagurilor, se arată vineri pe site-ul studiului clinic RECOVERY.

Cel puţin 2.000 de pacienţi urmează să primească în mod aleatoriu 150 de miligrame de aspirină zilnic, împreună cu tratamentul obişnuit. Datele obţinute de la aceşti pacienţi vor fi comparate cu cele rezultate de la cel puţin alţi 2.000 de subiecţi care vor primi tratamentul standard pentru COVID-19, potrivit site-ului.

Conform constatărilor anterioare, doze zilnice mici de aspirină reduc riscul de apariţie a anumitor tipuri de cancer.

Datorită proprietăţii de a subţia sângele, aspirina creşte riscul de sângerare internă, iar o doză prea mare administrată de-a lungul unei perioade extinse de timp a fost asociată cu afectarea rinichilor, notează Reuters.

Printre alte tratamente testate în cadrul studiului clinic RECOVERY se numără antibioticul comun azitromicină şi cocteilul din anticorpi de sinteză al companiei Regeneron, care a fost utilizat pentru tratarea simptomelor COVID-19 ale preşedintelui american Donald Trump.

Spre deosebire de remdesivir al Gilead, care a fost aprobat ca tratament pentru COVID-19 în Statele Unite însă a demonstrat rezultate slabe într-un studiu clinic de amploare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aspirina este un medicament generic, ceea ce înseamnă că este un tratament mult mai ieftin.

Studiul clinic RECOVERY a fost primul care a demonstrat că dexametazona, un steroid care este de asemenea ieftin şi disponibil pe scară largă, ar putea salva viaţa unor persoane grav bolnave cu COVID-19.

De asemenea, a demonstrat că hidroxiclorochina, un medicament antimalaric, promovată la un moment dat de preşedintele Trump, nu a prezentat niciun efect benefic pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: www.everydayhealth.com 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.