COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Antarctica este singurul continent pe care noul coronavirus nu a ajuns, iar cercetătorii care se pregătesc să pornească spre bazele de cercetare de pe continentul austral doresc să se asigure că nu vor duce cu ei acest virus, transmite joi DPA.

Din acest motiv, toţi oamenii de ştiinţă care urmează să călătorească în Antarctica vor rămâne pentru o perioadă de carantină în Noua Zeelandă, conform unui anunţ făcut joi de guvernul din Noua Zeelandă.

Prima echipă de cercetători americani care face parte din programul antarctic de cercetare urmează să ajungă vineri în Noua Zeelandă, conform unui comunicat semnat de ministrul neo-zeelandez de externe Winston Peters.

La sosire, cercetătorii vor rămâne în carantină timp de 14 zile, pe propria cheltuială, şi vor fi testaţi de două ori de COVID-19 înainte de a porni spre Antarctica la 24 august.

"Antarctica este singurul continent liber de COVID-19", a subliniat Winston Peters. "Susţinerea staţiilor de cercetare din Antarctica prin intermediul Noii Zeelande este de importanţă critică pentru siguranţa şi binele colectiv al oamenilor, inclusiv al neo-zeelandezilor, în Antarctica, şi pentru continuarea unor importante activităţi ştiinţifice pe termen lung", a adăugat el.

Anul acesta, din cauza pandemiei, programele de cercetare din Antarctica au fost reduse la menţinerea unor operaţiuni esenţiale de întreţinere şi de aprovizionare, cu derularea doar a activităţilor ştiinţifice prioritare. De obicei, un sezon de cercetare în Antarctica durează din august până în martie, cu participarea a peste 3.000 de cercetători şi personal auxiliar.

Din cauza pandemiei, numărul persoanelor care vor ajunge pe continentul austral în acest an este de aproximativ 800. Majoritatea celor care vor ajunge în acest an în bazele de cercetare din Antarctica sunt cercetători din Programul Antarctic al SUA, dar şi din Noua Zeelandă, Italia şi Coreea de Sud.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.