Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prestigioasa revistă medicală The Lancet s-a distanţat de studiul controversat şi foarte criticat pe care l-a publicat cu privire la hidroxiclorochină şi a recunoscut într-un avertisment formal că asupra subiectului acestui studiu planează "întrebări importante", transmite miercuri AFP.

Prin urmare, The Lancet doreşte să-şi "alerteze cititorii cu privire la faptul că în atenţia sa au fost ridicate obiecţii ştiinţifice serioase" cu privire la acest studiu, care este în prezent obiectul unui audit iniţiat de autorii săi, conform mesajului publicat de prestigioasa revistă.

Acest avertisment a fost publicat marţi seară sub forma unei "expresii de îngrijorare", declaraţie formală publicată de obicei de astfel de reviste ştiinţifice atunci când doresc să semnaleze că un anumit studiu ridică o serie de probleme.

Chiar dacă o astfel de "expresie de îngrijorare" nu are aceleaşi consecinţe ca retractarea studiului, ea este de natură să ridice semne de întrebare cu privire la anumite lucrări ştiinţifice.

Publicarea studiului în cauză a avut efecte imediate în întreaga lume, ducând la întreruperea studiilor clinice desfăşurate în diverse părţi ale lumii asupra hidroxiclorochinei, pentru că ajungea la concluzia că acest medicament folosit de foarte mult timp împotriva malariei nu este benefic pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi şi că ar putea chiar să le facă rău.

Publicat la 22 mai, studiul se bazează pe datele a aproximativ 96.000 de pacienţi spitalizaţi în perioada decembrie - aprilie în 671 de spitale şi compară starea de sănătate a celor care au primit tratamentul cu hidroxiclorochină cu a celor care nu au primit acest tratament.

Imediat după apariţia sa, numeroşi cercetători din întreaga lume şi-au exprimat îndoielile cu privire la studiu, printre aceştia numărându-se chiar şi oameni de ştiinţă care aveau deja o poziţie sceptică faţă de folosirea hidroxiclorochinei împotriva COVID-19.

Într-o scrisoare deschisă publicată la 28 mai, zeci de oameni de ştiinţă au subliniat că analiza minuţioasă a acestui studiu publicat de Lancet "a ridicat îngrijorări cu privire la metodologia şi integritatea datelor folosite în studiu".

Aceste date provin de la Surgisphere, care se prezintă ca o societate de analiză a datelor din domeniul sănătăţii, cu sediul în SUA.

Studiul a fost atacat cu virulenţă şi de către apărătorii hidroxiclorochinei, unul dintre cei mai proeminenţi fiind cercetătorul francez Didier Raoult. După ce deja a calificat acest studiu drept "dezordonat", el a estimat că a fost realizat de cercetători "leneşi, necinstiţi şi stângaci", într-un clip postat online marţi.

Printre semnatarii scrisorii deschise se numără medici, statisticieni şi oameni de ştiinţă din întreaga lume, de la instituţii de prestigiu precum Harvard, Imperial College of London sau Oxford.

Publicarea acestui studiu în revista The Lancet a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să suspende "temporar", din prudenţă, includerea de noi pacienţi în testele clinice cu hidroxiclorochină desfăşurate de partenerii săi în mai multe ţări. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.