COD GALBEN: 01-06-2020 ora 19 Intre 19:30 si 21:00 se va semnala local grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse care vor cumula 15...20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Timiş; COD GALBEN: 01-06-2020 ora 18 Intre 18:30 si 20:00 se va semnala local grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse care vor cumula 15...20 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doi astronauţi veterani din cadrul NASA au sosit miercuri la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, cu o săptămână înainte de mult-aşteptata lansare a unui zbor de încercare a unei capsule spaţiale produse de SpaceX care îi va transporta pe cei doi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), transmite Space.com.

Astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley vor pilota la 27 mai prima capsulă Crew Dragon în acest zbor test spre ISS, prima lansare realizată de pe pământ american în aproape un deceniu. Pentru a se pregăti pentru misiunea denumită Demo-2, astronauţii au zburat miercuri după-amiază de la baza Ellington Field din apropiere de Houston, Texas, până la Centrul Spaţial Kennedy din Florida.

 



Lansarea se va face cu o rachetă Falcon9, de pe spaţio-portul Launch Pad 39A, la ora locală 16:33 (20:33 GMT).

Echipajul misiunii Demo-2 a fost primit la Centrul Spaţial Kennedy de către administratorul NASA Jim Bridenstine şi de Bob Cabana, directorul centrului spaţial. "Nu vă pot spune ce extraordinar mă simt să-i pot întâmpina pe (astronauţii) Bob şi Doug pentru această misiune istorică", a declarat Cabana într-o conferinţă de presă organizată după sosirea echipajului. "Este o modalitate cu totul nouă de a trimite oameni în spaţiu... este ceva cu adevărat monumental", a adăugat el.

Oficialităţile care i-au aşteptat pe astronauţi nu au dat mâna cu aceştia, respectând distanţarea socială. Atât Bridenstine cât şi Cabana au purtat măşti şi au păstrat distanţa pentru a preîntâmpina răspândirea coronavirusului.

"Suntem pe cale să lansăm din nou astronauţi americani, cu rachete americane, de pe pământ american. Este o perioadă grea în istoria Americii, este o perioadă grea pentru istoria întregii lumi", a mai susţinut Bridenstine.

Nu este însă pentru prima oară când SUA fac paşi importanţi în cucerirea spaţiului în contexte istorice complicate. "În anii '60 aveam războiul din Vietnam, aveam proteste şi abuzuri asupra drepturilor civile", a susţinut el, făcând trimitere la lansările spre Lună din cadrul programului Apollo. "În această ţară ne confruntam cu o diviziune socială cum nu am mai întâlnit de atunci. Dar NASA a reuşit să ne unească, şi nu doar pe noi americanii, ci întreaga lume", a adăugat el.

De asemenea, administratorul NASA a subliniat şi importanţa contribuţiei aduse de cei doi astronauţi ce vor porni în misiune. "Sunteţi ca o lumină strălucitoare pentru toţi americanii. Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut şi pentru tot ce sunteţi pe cale să faceţi", le-a spus el celor doi astronauţi, care erau la fel de emoţionaţi de importanţa acestei misiuni ca şi Bridenstine.

"Doug şi cu mine suntem foarte emoţionaţi să ne aflăm aici. Este o perioadă extraordinară pentru astronauţi. Avem o nouă navă spaţială şi şansa de a fi primii care o pilotează. Noi considerăm această misiune drept o oportunitate, dar şi o responsabilitate pentru poporul american, pentru echipa SpaceX, pentru NASA şi pentru toţi cei care au pus umărul pentru a transforma această misiune în realitate şi ne-au încredinţat-o nouă", a declarat astronautul Bob Behnken.

Doug Hurley a declarat că este nerăbdător să pornească în misiune. "Este o onoare incredibilă să ne aflăm din nou aici, la Centrul Spaţial Kennedy", a spus el.

Misiunea Demo-2 va marca prima lansare a unor astronauţi americani, de pe pământ american, la bordul unei capsule construite de o companie privată. De la retragerea flotilei de navete spaţiale în 2011, capsulele şi rachetele Soyuz, de concepţie rusă, au rămas singurul mod prin care echipajele de pe ISS au putut fi schimbate.

Deşi capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, acest zbor test va fi realizat cu un echipaj format din doar două persoane.

Dacă această misiune va fi un succes, SpaceX va continua programul cu misiunea Crew-1, ce-i va transporta pe ISS pe astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, precum şi pe astronautul japonez (JAXA) Sôichi Noguchi.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Doi astronauţi NASA, în carantină înainte de lansarea istorică spre ISS în capsula Crew Dragon a SpaceX

 

Vicepreşedintele SUA anunţă o ''nouă eră'' a misiunilor spaţiale înaintea unei noi lansări spre ISS

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.