COD GALBEN: 27-01-2022 ora 22 Intre 22:00 si 00:00 se va semnala burniţă care local depune polei in Județul Maramureş, Județul Maramureş, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arheologii au prezentat vineri descoperirea ''uimitoare'' a unui templu subteran datând din secolul VI î.Hr. care ar putea conţine cavoul primului rege al Romei, informează DPA.

Templul este închinat lui Romulus care, potrivit legendei, a întemeiat Roma împreună cu geamănul Remus, la 21 aprilie 753 î.Hr. şi a devenit unicul conducător după ce şi-a ucis fratele.

Templul este alcătuit dintr-un sarcofag din piatră, cu o lungime de 1,4 metri şi o structură circulară, despre care se presupune că ar fi un altar, a anunţat într-un comunicat Parcul Arheologic Colosseum.

 

Zona în care se află templul, în Forumul Roman, coincide cu locul în care, potrivit textelor antice, a fost înmormântat Romulus, a precizat conducerea parcului care a descris evenimentul drept o ''descoperire uimitoare''.

''Locul în care a fost realizată descoperirea... face foarte probabil ca acesta să fie ceea ce romanii antici considerau că este mormântul lui Romulus'', a declarat conducerea parcului arheologic.

 


Foto: (c) Yara Nardi / REUTERS


Însă, acesta ar trebui considerat un cavou, nu un mormânt, deoarece, conform textelor antice, Romulus fie a dispărut într-o furtună, fie a fost ucis şi tăiat în bucăţi de senatori, se precizează în comunicat.

 

După moartea sa, Romulus a fost venerat drept zeul Quirinus.

Potrivit parcului arheologic, templul ar fi putut fi ''un monument funerar'' creat la un moment dat după decesul lui Romulus ''pentru a-i celebra cultul şi memoria''.

Monumentul a fost descoperit în 1899, dar a fost repede dat uitării deoarece semnificaţia sa nu a fost înţeleasă. Ulterior, peste acesta a fost construită o scară, în anii '30, în timpul renovării forumului din perioada fascistă.

Arheologii contemporani au cercetat din nou zona şi, în noiembrie 2019, a început să demonteze scara, readucând la lumină acest templu. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.