COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 08:00 si 09:00 se va semnala - local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 08:00 si 09:00 se va semnala - local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa; COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 07:20 si 09:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Braşov, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 07:20 si 09:30 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Astronautul Christina Koch este noua vedetă a NASA, după ce a stabilit un nou record de şedere în spaţiu a unei femei, petrecând 11 luni pe orbită în cadrul laboratorului spaţial ISS. De asemenea, alături de Jessica Meir, a participat la prima misiune extravehiculară exclusiv feminină, desfăşurată în luna noiembrie a anului trecut. Tot Christina Koch, 41 de ani, ar putea fi desemnată pentru viitoarea misiune pe Lună şi atunci ar deveni prima femeie care pune piciorul pe satelitul natural al Pământului, transmite joi Space.com.

NASA doreşte să trimită doi astronauţi pe Lună până în 2024, un bărbat şi o femeie. Cei doi astronauţi nu au fost încă selectaţi, însă Christina Koch susţine că este gata şi pentru această misiune, dacă ea va fi cea aleasă.

"Desigur, eu sau oricine altcineva din corpul astronauţilor NASA vom fi onoraţi dincolo de cuvinte să participăm la o astfel de misiune. Oricare dintre noi va fi pregătit şi se va simţi onorat să accepte această misiune dacă i se va oferi", a susţinut ea miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Christina Koch a revenit pe Pământ în urmă cu o săptămână (6 februarie), la sfârşitul unei misiuni istorice de 328 de zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Niciun alt astronaut femeie nu a stat atât de mult pe orbită.

Aceste misiuni de lungă durată sunt concepute pentru a ajuta NASA să se pregătească pentru misiuni cu echipaj uman la distanţe mari, aşa cum va fi mult aşteptata misiune spre Marte. Cu tehnologia de propulsie actuală, o călătorie spre Marte durează între 6 şi 9 luni.

"Este cu siguranţă o perioadă excelentă pentru a face parte din familia NASA, ţinând cont de faptul că vom merge înapoi pe Lună şi o vom face într-un mod diferit (faţă de misiunile Apollo din anii '70) pentru că mergem pentru a rămâne acolo (prin asamblarea unei staţii spaţiale pe orbita Lunii şi a unei baze la sol). Pentru mine este un privilegiu se mă aflu aici, în aceste vremuri", a mai susţinut Christina Koch.

NASA doreşte să trimită primii oameni pe Marte în anii '30 ai acestui secol, iar Luna va fi o treaptă spre Marte. Aselenizarea prevăzută pentru 2024, care face parte din programul spaţial Artemis, al NASA, este concepută pentru a pune bazele unei viitoare misiuni spre Marte.

Prin programul Artemis NASA doreşte să dispună de astronauţi pe Lună şi pe orbita Lunii până la sfârşitul anilor '20, un obiectiv complet diferit faţă de cel al misiunilor Apollo a căror principală reuşită a fost aselenizarea şi recoltarea de eşantioane din regolitul lunar pentru a fi studiate. AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.