

COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Roboţii pot fi creativi? Este o întrebare la care Aidan Meller, proprietarul unei galerii de artă din Marea Britanie, speră să găsească un răspuns cu ajutorul lui Ai-Da, un robot care, potrivit realizatorilor săi, va putea desena portrete cu ajutorul unui creion pe care îl va mânui cu braţul său bionic, relatează luni Reuters.
Meller supraveghează etapele finale ale construcţiei robotului, realizat de o echipă de ingineri care lucrează pentru Engineered Arts, o companie cu sediul în Cornwall.
Botezat Ai-Da - după Ada Lovelace, matematiciană britanică şi pionieră în domeniul informaticii -, este primul "robot artist dotat cu inteligenţă artificială" din lume, iar creatorii speră că va îndeplini activităţi specifice oamenilor.
"Va desena şi sperăm că, în viitor, vom crea o tehnologie care să-i permită să şi picteze", a spus Meller, după ce a urmărit cum specialiştii creează expresia facială umanoidă ataşându-i robotului fire de păr, unul câte unul, pentru a-i contura sprâncenele.
"Din postura de artist, va putea comunica cu audienţa şi va transmite mesaje; va aborda problemele din zilele noastre referitoare la tehnologie", a mai spus Meller.
Robotul va recunoaşte trăsăturile umane cu ajutorul camerelor de luat vederi instalate la nivelul globilor oculari şi va putea urmări mişcările persoanei când aceasta îşi schimbă poziţia.
Potrivit creatorilor săi, Ai-Da va avea un design de tip ''RoboThespian'', cu mişcări expresive, va putea vorbi şi va răspunde la întrebări.
"Cu ajutorul inteligenţei artificiale, robotul va putea detecta feţe, recunoaşte trăsături faciale şi va putea imita expresiile persoanelor", spune Marcus Hold, inginer de Design & Production în cadrul Engineered Arts.
Creatorii ''robotului artist'' folosesc tehnologia ''Mesmer'', care imită trăsăturile umane, pentru realizarea capului. După ce va fi finalizat, robotul va avea o înfăţişare metisă, cu păr lung şi negru, piele din silicon, dentiţie şi gingii realizate cu ajutorul imprimantei 3D.
Ai-Da va prezenta prima sa expoziţie ''Unsecured Futures'' în luna mai, la Universitatea din Oxford, iar desenele sale vor fi expuse la Londra, în noiembrie.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.