COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului
O echipă de oameni de ştiinţă care a dorit să verifice o veche zicală potrivit căreia ''vinul după bere e o plăcere, iar berea după vin e un chin'' a concluzionat că aceasta este doar o născocire, relatează joi Press Association.
Cercetătorii au oferit băuturi alcoolice unui număr de nouăzeci de voluntari pentru a examina ''influenţa combinaţiei şi a ordinii de consum a berii şi vinului asupra intensităţii mahmurelii''.
Voluntarii au fost împărţiţi în trei grupuri. Persoanele din primul grup au consumat circa două halbe şi jumătate cu bere urmate de patru pahare mari cu vin alb, iar cele din al doilea au băut aceeaşi cantitate de băuturi alcoolice, însă în ordine inversă. Subiecţii din al treilea grup, cel de control, au primit fie bere, fie vin.
Participanţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, au fost chestionaţi la intervale regulate în legătură cu starea resimţită şi au fost ţinuţi sub supraveghere medicală pe timpul nopţii.
Subiecţii, dintre care unii au vomitat după ce au consumat băuturile alcoolice, au detaliat a doua zi starea de mahmureală resimţită şi au primit un scor calculat în funcţie de aşa-numita ''Scară a Mahmurelii Acute'', bazată pe factori precum senzaţia de sete, oboseală, durere de cap, ameţeală, greaţă, neplăceri stomacale, ritm cardiac crescut şi inapetenţă.
Concluziile, publicate în American Journal of Clinical Nutrition, au indicat faptul că indiferent de ordinea în care sunt ingerate băuturile alcoolice, consumul excesiv provoacă stări de rău.
''Am utilizat vin alb şi bere lager şi nu am identificat niciun adevăr în faptul că berea înainte de vin conferă o mahmureală mai uşoară în comparaţie cu situaţia inversă'', a declarat autorul principal al studiului, Joran Kochling de la Universitatea Witten/Herdecke din Germania.
''Adevărul este că în urma unui consum excesiv al oricărei băuturi alcoolice va rezulta cel mai probabil o mahmureală'', a adăugat specialistul.
Doctor Kai Hensel, membru al Universităţii Cambridge din Marea Britanie şi coautor al studiului, a declarat: ''Oricât de neplăcute sunt mahmurelile, trebuie să ne amintim că acestea au cel puţin un beneficiu important - ele reprezintă un semnal de alarmă cu rol de protecţie care cu siguranţă i-a ajutat pe oameni de-a lungul secolelor să îşi schimbe comportamentele. Cu alte cuvinte, acestea ne pot ajuta să învăţăm din greşelile noastre''. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |