COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cu toate biletele vândute şi desfăşurat al treilea an consecutiv la Lisabona, unde va fi organizat până în 2028, Web Summit a inaugurat luni o nouă ediţie în care se aşteaptă vizita a peste 70.000 de participanţi, atraşi de personalităţi precum Tony Blair, António Guterres, sau Brad Smith (Microsoft), relatează EFE.

Summitul noilor tehnologii cel mai important la nivel mondial se va desfăşura la Altice Arena şi Feira Internacional de Lisboa (FIL) în perioada 5 - 8 noiembrie, cu speranţa din partea organizatorilor de a fi ediţia cu cea mai mare participare de până acum.

La fel ca în 2017, când figurile politice au avut o mare pondere în program, anul acesta sunt aşteptaţi să discute cu publicul secretarul general al ONU, António Guterres, sau fostul premier britanic Tony Blair, şi diferiţi comisari europeni.

Li se vor alătura figuri ale politicii portugheze în frunte cu premierul, António Costa, şi preşedintele, Marcelo Rebelo de Sousa, care va prezida ceremonia de deschidere şi cea de închidere, alături de irlandezul Paddy Cosgrave.

Nu vor lipsi nici personalităţi importante ale sectorului, precum preşedintele Microsoft, Brad Smith; cel al Samsung Electronics, Young Sohn, cofundatorul Twitter, Evan Williams, sau creatorul paginii web, Tim Berners-Lee.

Alte companii reprezentate la acest summit sunt Tinder, Nestlé, Shell, Booking, Volkswagen, Renault, Yahoo sau IBM, ai căror reprezentanţi vor participa la conferinţele care vor îmbina cele mai noi progrese tehnologice, cu teme mai apropiate publicului precum relaţiile personale, divertismentul, mediul înconjurător sau politica.

Şi lumea sportului va fi prezentă prin intermediul impresarului Jorge Mendes, antrenorului de fotbal André Villas Boas sau practicantului de surfer britanic Andrew Cotton. Fostul fotbalist brazilian Ronaldinho, al cărui nume figura iniţial în program, nu va fi prezent deoarece autorităţile i-au reţinut paşaportul astfel încât nu va putea călători în Portugalia.

Nu mai face parte din program nici lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, al cărei nume a fost retras în august de pe lista conferenţiarilor după criticile suscitate în Portugalia.

Printre noutăţile actualei ediţii figurează trei noi sectoare: 'DeepTech', unde se va analiza impactul tehnologiilor în industrie şi în viaţa cotidiană; 'UnBoxed', în care criticii din lumea tehnologică vor analiza produsele electronice şi 'CryptoConf', unde se va dezbate despre criptomonede.

Ca şi în ediţiile anterioare, se vor desfăşura evenimente paralele printre care o conferinţă despre inovaţia corporativă - cu participarea unor companii ca Vodafone sau Mozilla - şi deja tradiţionalul 'Surf Summit', care a început de sâmbătă şi care reuneşte în localitatea Ericeira sute de practicanţi de surf.

Impactul Web Summit nu se va limita doar la Parque das Naciones - zona unde se află locaţiile unde se desfăşoară summitul - ci se va extinde în întreg oraşul, care se aşteaptă să beneficieze de un aport economic de 300 de milioane de euro.

Cu ocupaţia hotelieră la maximum, principalele probleme prevăzute sunt transporturile, având în vedere că sindicatul Metroului din Lisabona a făcut apel la grevă parţială marţi şi joi, astfel încât transportul subteran ar putea fi paralizat între orele 6:00 şi 9:30 dimineaţa.

Pentru a putea fluidiza transportul au fost puse la dispoziţia mai multe maşini de taxi şi au fost înfiinţate linii de transport public speciale, mai ales în zona aeroportului şi în zona summitului pentru a veni în ajutorul participanţilor.

Web Summit a luat fiinţă la Dublin în 2009 şi s-a mutat la Lisabona în 2016, unde va rămâne cel puţin până în 2028, după ce s-a ajuns la un acord prin care capitala lusitană va investi 11 milioane de euro anual. Ediţia de anul trecut a reunit peste 60.000 de participanţi din 170 de ţări, între care 1.200 de oratori, 2.500 de ziarişti şi 2.200 de companii.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.