Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Astronomi italieni şi americani au descoperit o colosală structură cosmică foarte îndepărtată, formată la doar aproximativ 2 miliarde de ani după Big Bang, în perioada de tinereţe a Universului, fiind vorba de cel mai vechi super-roi galactic observat vreodată, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Astronomy & Astrophysics, transmite Xinhua, AFP şi SPACE.com.

Acest proto-supercluster galactic, denumit Hyperion, este cea mai mare şi cea mai masivă structură cosmică descoperită până în prezent la un interval de timp atât de mic după formarea Universului. Hyperion are vârsta de 11,5 miliarde de ani şi o masă aproximată la peste 1 milion de miliarde de ori masa Soarelui.

"În cadrul structurii Hyperion, masa este distribuită mult mai uniform (decât în cazul superclusterelor galactice aflate mai aproape de Pământ - mai tinere) într-o serie de noduri conectate în care se află mai multe galaxii", conform lui Brian Lemaux, cercetător la University of California din Davis.

Cele mai mari structuri de materie ordinară din Univers sunt superclusterele galactice. Galaxia noastră, Calea Lactee face parte din superclusterul galactic Virgo, care, la rândul său, este parte a unui super-roi galactic şi mai mare denumit Laniakea ("cerul nemărginit" în hawaiană).

Această descoperire a fost realizată de echipa de astronomi coordonată de Olga Cucciati de la Institutul Naţional pentru Astrofizică din Bologna, Italia. Astronomii au identificat această structură cosmică prin analiza datelor obţinute de instrumentul VIMOS din dotarea telescopului VTL (Very Large Telescope) din cadrul European Southern Observatory (ESO - pe platoul Atacama din Chile) şi în urma observaţiilor derulate prin Canada-France-Hawaii Telescope ampalsat pe Insula Mare a Arhipelagului Hawaii.

"Este pentru prima oară când descoperim o structură atât de mare şi atât de veche (...) A fost o surpriză să observăm ceva atât de evoluat într-o perioadă în care Universul era atât de tânăr", a susţinut Cucciati.

Proto-roiul galactic Hyperion este localizat în direcţia constelaţiei Sextantului, în apropierea ecuatorului celest.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.