COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;
Administratorul NASA, Jim Bridenstine, s-a declarat entuziasmat după anunţul care confirmă existenţa apei sub formă de gheaţă pe Lună, susţinând că această resursa se va dovedi extrem de importantă pentru explorarea "sustenabilă" a satelitului nostru natural, transmite joi Reuters.
"Acum ştim că există sute de miliarde de tone de apă îngheţată la suprafaţa Lunii", a declarat Bridenstine marţi, într-un interviu pentru Reuters, după ce NASA a anunţat concluziile unei analize asupra datelor ştiinţifice adunate de pe orbita selenară de o sondă construită de India.
Analiza acestor date a confirmat prezenţa apei pe Lună în zonele polare ale satelitului. Apa de pe Lună reprezintă o potenţială resursă extrem de valoroasă, atât pentru consumul astronauţilor, cât şi pentru producerea de combustibili pentru rachete ce ar putea fi lansate direct de pe Lună, profitând de gravitaţia mult mai mică decât a Pământului, spre noi zone ale sistemului solar. De asemenea, oxigenul conţinut în apă va putea fi folosit pentru a asigura un mediu respirabil odată ce astronauţii vor ridica o bază permanentă pe Lună.
Jim Bridenstine, fost pilot militar de vânătoare şi apoi congresman de Oklahoma, a fost desemnat de preşedintele Donald Trump, în luna aprilie, să preia frâiele NASA. El a vorbit de "sute de miliarde de tone" de apă îngheţată care s-ar afla la suprafaţa Lunii, în zonele polare.
Sarah Noble, un alt cercetător din cadrul NASA, a declarat pentru Reuters că nu se ştie exact câtă apă există pe Lună şi nici cât de uşor va putea ea să fie extrasă spre a fi folosită.
Cea mai mare cantitate de apă se pare că este concentrată în zonele permanent umbrite ale craterelor de la ambii poli, unde temperatura nu depăşeşte niciodată aproximativ -150 de grade Celsius.
Deşi o lungă de perioadă de timp s-a crezut că Luna este un corp complet arid, în ultimii ani cercetătorii au început să descopere indicii cu privire la prezenţa apei pe satelitul nostru natural. O rachetă aparţinând NASA ce a fost trimisă deliberat să se prăbuşească într-un crater din apropierea polului sud al Lunii în 2009, a ridicat în urma impactului un nor de praf care conţinea şi apă.
Un studiu publicat în 2010 în revista Proceedings of the National Academy of Sciences ajungea la concluzia că apa este probabil răspândită adânc în subsolul selenar, în concentraţii ce variază între 64 părţi/miliard şi 5 părţi/milion.
Jim Bridenstine a declarat pentru Reuters că NASA îşi propune să iniţieze un program sustenabil de explorare şi exploatare a Lunii, apelând din ce în ce mai mult la vehicule spaţiale refolosibile.
"Ne dorim un fel de remorchere spaţiale care să circule între orbita terestră şi cea selenară şi să fie reutilizabile. Ne dorim o staţie spaţială amplasată permanent pe orbita Lunii şi ne dorim module de aselenizare care să realizeze coborâri periodice la suprafaţa Lunii", menţinând legătura între staţia orbitală selenară şi o eventuală bază construită la suprafaţa Lunii, a susţinut el.
Singurul program NASA de explorare a Lunii cu echipaje umane s-a încheiat în 1972 cu misiunea Apollo 17.
În luna decembrie a anului trecut preşedintele Donald Trump a anunţat că SUA are drept obiectiv să retrimită echipaje umane pe Lună unde să construiască o bază spaţială ce ar putea fi folosită pentru a călători spre Marte.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |