Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Exemplarele din specia Ichthyornis dispar, care au trăit în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, semănau cu pescăruşii însă ciocurile lor erau înzestrate cu dinţi, oferind astfel oamenilor de ştiinţă informaţii preţioase despre apariţia păsărilor în arborele evolutiv al dinozaurilor, informează AFP.

Cercetătorii au studiat fosilele acestor păsări marine cu anvergura aripilor de aproximativ 60 de centimetri şi care au trăit în America de Nord în Cretacicul superior. Autorii unui studiu recent au reuşit să reconstituie craniul acestei păsări în 3D.

Bhart-Anjan Bhullar, cercetător la Universitatea Yale, s-a declarat impresionat de felul în care arăta "ciocul păsării care a apărut pentru prima dată în natură".

Pe lângă faptul că includea un maxilar şi dinţi, "acel prim cioc" din natură se termina cu fel de "cleşte" acoperit cu un corn.

"La origine, ciocul era un instrument de prindere de mare precizie şi servea pe post de mână înlocuitoare, întrucât membrele animalului s-au transformat în aripi", a explicat acelaşi cercetător într-un comunicat publicat de Universitatea Yale.

Nu mai este un secret, păsările au evoluat din dinozauri, fiind un grup de vieţuitoare cu aceeaşi titulatură ca tiranozaurii. Însă momentul şi modul în care ele au apărut în arborele genealogic al dinozaurilor rămân subiecte încă aprig dezbătute în comunitatea ştiinţifică.

Ichthyornis dispar prezintă alura unor păsări moderne (seamănă cu pescăruşii), însă posedă numeroase caracteristici ancestrale, precum dinţi ascuţiţi şi curbaţi.

Această afiliere dublă face din specia menţionată un foarte bun caz de studiu, întrucât Ichthyornis dispar se situează între dinozaurii carnivori, incapabili să zboare, şi păsările din zilele noastre.

Potrivit studiului publicat miercuri în revista Nature, capul acestor păsări a fost reconstituit în 3D şi prezenta un creier apropiat de cel al păsărilor moderne, însă avea un cioc "de tranziţie" şi muşchi ai maxilarului demni de cei ai dinozaurilor.

Acest fapt i-a determinat pe autorii studiului să afirme că pe parcursul evoluţiei păsărilor, "creierul s-a transformat primul, în timp ce restul craniului a rămas mai primitiv, asemănându-se cu cele ale dinozaurilor". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.