Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Adolescenţa începe la vârsta de zece ani şi se termină la 24 de ani, este concluzia unui studiu publicat la 17 ianuarie în revista The Lancet şi preluat de site-ul mashable.france24.

Pe de o parte, durata studiilor s-a mărit, iar pe de altă parte, momentul căsătoriei şi cel al naşterii primului copil au fost amânate, suficiente argumente pentru a da peste cap viziunea noastră tradiţională despre adolescenţă, consideră oamenii de ştiinţă.

Este ''esenţial să recunoaştem această evoluţie'', spun autorii studiului din Lancet Child & Adolescent Health. Debutul pubertăţii este considerat momentul în care partea encefalului cunoscută sub denumirea de hipotalamus începe să producă un hormon care activează glandele pituitare şi cele genitale. Acest fenomen se produce în jurul vârstei de 14 ani, dar odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a alimentaţiei în numeroase ţări dezvoltate, vârsta tinde să scadă spre zece ani.

S-a constatat, de asemenea, că în anumite ţări industrializate, precum Marea Britanie, vârsta medie a fetelor la prima menstruaţie a scăzut cu patru ani în cursul ultimilor 150 de ani. Cea mai mare parte a fetelor britanice, spre exemplu, au prima menstruaţia în jurul vârstei de 12 sau 13 ani.

Ca argument pentru prelungirii adolescenţei, cercetătorii scot în evidenţă caracteristicile creierului, care continuă să evolueze şi după vârsta de 20 de ani, iar un număr mare de tineri nu au încă măsele de minte înainte de 25 de ani.

Recunoaşterea faptului că tinerii rămân adolescenţi chiar şi după 19 ani, duce la concluzia că aceştia au nevoie de sprijin mai mult timp.

''Cu toate că numeroase drepturi juridice încep la 18 ani, responsabilităţile vieţii de adult sosesc în general mai târziu'', estimează Susan Sawyer, directoarea centrului pentru sănătatea adolescenţilor de la Royal Children's Hospital din Melbourne, autoarea principală a studiului.

A-i închide pe adolescenţi între două vârste poate părea arbitrar, dar ''corespunde mai bine realităţii decât definiţia pe care o aveam până în prezent'', mai spune Susan Sawyer.

De aceeaşi părere este şi profesorul Russell Viner, preşedintele ales al Colegiului regal de pediatrie şi pentru sănătatea copiilor, care reaminteşte că, în Marea Britanie, ''vârsta medie pentru a devenit independent este acum în jur de 25 de ani pentru bărbaţi şi femei''.

Pe de altă parte, Jan Macvarish, sociolog la Universitatea Kent, avertizează asupra revizuirii definiţiei adolescenţei: ''Tinerii ştiu mai bine să se pregătească pentru aşteptările societăţii decât înainte'', aminteşte cercetătorul care crede că îi infantilizăm prea mult pe viitorii adulţi. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.