COD GALBEN: 23-09-2021 ora 10 Intre 23 septembrie, ora 21:00 – 24 septembrie, ora 23:00 Zone afectate se va semnala intensificări susținute ale vântului la altitudini de peste 1700 m

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un roi de fragmente dintr-o cometă ar fi lovit Terra în urmă cu 13.000 de ani, având ca efect modificarea radicală a societăţilor umane arhaice, conform unei echipe de cercetători de la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, coordonaţi de Martin Sweatman, transmite sâmbătă Space.com care citează un studiu publicat în a doua parte a lunii mai de Earth-Science Reviews.

Conform cercetătorilor, acest impact ar fi fost cel mai important eveniment de acest tip după evenimentul Chicxulub, produs în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani şi care a dus la dispariţia dinozaurilor.

Echipa de cercetători a investigat impactul produs în urmă cu 13.000 de ani, precum şi modul în care acest impact ar fi influenţat evoluţia societăţilor umane.

Primii Homo sapiens au apărut în urmă cu 200.000 până la 300.000 de ani, cu mult timp înaintea acestui impact. Cercetătorii scoţieni susţin însă că ciocnirea cu această cometă coincide cu o serie de modificări importante cu privire la modul de organizare a societăţilor umane arhaice.

Oamenii de ştiinţă au investigat ipoteza privind impactul cu o cometă ruptă în mai multe fragmente mari, produs în urmă cu 13.000 de ani, analizând datele geologice culese din zonele în care se crede că au căzut aceste fragmente - zone din America de Nord şi Groenlanda. Ei au identificat niveluri ridicate de platină, dovadă a unor temperaturi extrem de ridicate care au topit materialele geologice din zonele de impact, precum şi nanodiamante despre care cercetătorii ştiu că se pot forma în explozii şi pot exista şi în nucleul cometelor.

Acest studiu vine în continuarea unor cercetări care sugerau că un impact puternic cu o cometă sau asteroid ar fi precedat trecerea în Neolitic, prima perioadă din Epoca Pietrei în care s-au produs mai multe salturi evolutive importante la nivelul societăţilor umane arhaice - în special în ceea ce priveşte agricultura, dar şi producţia de unelte şi sedentarizarea grupurilor nomade.

În această perioadă a istoriei, populaţiile din regiunile Egiptului, Irakului şi Libanului de azi înfiinţau primele aşezări permanente.

"Această catastrofă cosmică majoră pare să fie imortalizată pe pilonii gigantici de piatră de la Göbekli Tepe (în Turcia), unde se află probabil primul templu din lume, ce este legat de originea civilizaţiei din sud-vestul Asiei. Oare impactul cu această cometă a însemnat începutul civilizaţiei?", se întreabă Sweatman.

Echipa de la Universitatea din Edinburgh a precizat că este nevoie de mai multe dovezi şi de mai multe studii şi analize pentru a înţelege mai bine modul în care acest impact ar fi putut să afecteze clima globală şi apariţia primelor civilizaţii.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: Comet Research Group via space.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.