

COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate
Geologii greci au scanat fundul mării din jurul insulei ionice Kefalonia şi au localizat o corabie naufragiată în epoca romană, considerată una dintre cele mai mari ambarcaţiuni din acea perioadă descoperită în Mediterana, relatează EFE.
Într-un articol ce va fi publicat în ianuarie de revista Journal of Archaeological Science şi care este deja disponibil online, cercetătorii de la departamentul de Geologie al Universităţii din Patras au precizat că ambarcaţiunea, datând din secolul I î. Hr. şi având 34 de metri lungime şi 13 metri lăţime, transporta aproximativ 6.000 de amfore.
Autorii articolului precizează că este vorba despre una dintre cele mai mari corăbii din acea perioadă descoperite în Mediterana.
Celelalte ambarcaţiuni, cu o lungime de 40 de metri, au fost descoperite în Mediterana occidentală.
Atât corabia, cât şi încărcătura se află în stare bună şi pot oferi informaţii preţioase despre rutele maritime şi comerţul din acea epocă, precum şi despre tehnicile de construcţie navală.
Epava a fost descoperită în strâmtoarea care desparte Kefalonia de insula Ithaca, în apropiere de plaja turistică a localităţii Fiskardo.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: greece-is.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |