Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipele de fotbal ale Ungariei şi Slovaciei s-au calificat la EURO 2024, după meciurile desfăşurate joi seara, în preliminarii.

Ungaria a smuls un egal în Bulgaria, 2-2, graţie autogolului lui Alex Petkov (90+7), la ultima fază a meciului, o lovitură liberă executată de Dominik Szoboszlai. Oaspeţii au deschis scorul prin Martin Adam (10), dar Spas Delev (24) a egalat, iar Kiril Despodov (79 - penalty) i-a adus pe bulgari în avantaj. Ambele echipe au avut câte un jucător eliminat.

 

 

Foto: (c) Stoyan Nenov/REUTERS 


Slovacia a dispus de Islanda cu 4-2, după ce insularii au deschis scorul. Pentru Slovacia este al treilea turneu final european consecutiv la care va participa.

 

 

Foto: (c)  JAKUB GAVLAK/EPA 


Azerbaidjanul şi Luxemburgul au realizat surprizele serii, prin proporţiile victoriilor reuşite pe teren propriu. Azerbaidjanul a învins Suedia al scor de forfait, 3-0, deşi a jucat mai bine de jumătate de oră în zece oameni. Emin Mahmudov, jucător la Neftci Baku, echipă antrenată de Adrian Mutu, a reuşit o dublă.

 

 

Foto: (c) Aziz Karimov/REUTERS 


Luxemburgul a dispus de Bosnia-Herţegovina cu 4-1 şi ocupă un remarcabil loc trei în grupă, după Portugalia şi Slovacia.

Portugalia a trecut de Liechtenstein cu scorul de 2-0, în deplasare, marcând după pauză prin Cristiano Ronaldo şi Joao Cancelo.

 

 

Foto: (c) Denis Balibouse/REUTERS 


Spania a câştigat în Cipru cu 3-1, golurile ibericilor fiind reuşite de Lamine Yamal, Mikel Oyarzabal şi Joselu.

 

 

Foto: (c) Yiannis Kourtoglou/REUTERS 


Scoţia a evitat eşecul în Georgia, 2-2, printr-un gol marcat de Lawrence Shankland (90+3). Kvaratselia a realizat o dublă pentru gazde (15, 57), celălalt gol al oaspeţilor fiind semnat de Scott McTominay (49).

 

 

Foto: (c) Irakli Gedenidze/REUTERS 


Muntenegru a trecut de Lituania cu 2-0 şi păstrează şanse teoretice de calificare. Fundaşul Risto Radunovic (FCSB) a fost integralist la gazde.

Austria a învins Estonia cu 2-0, în deplasare, detronând liderul grupei, Belgia.

 

 

Foto: (c) Ints Kalnins/REUTERS 


Au obţinut calificarea până acum la EURO 2024, care va avea loc în Germania (echipă calificată din oficiu), următoarele formaţii: Spania, Scoţia, Franţa, Anglia, Austria, Belgia, Turcia, Ungaria, Portugalia, Slovacia.

Rezultatele de joi:
Grupa A

Cipru - Spania 1-3
Au marcat: Kostas Pileas 75, respectiv Lamine Yamal 5, Mikel Oyarzabal 22, Joselu 28.

Georgia - Scoţia 2-2
Au marcat: Hvicea Kvaratselia 15, 57, respectiv Scott McTominay 49, Lawrence Shankland 90+3.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Spania 7 6 0 1 22-4 18
2 Scoţia 7 5 1 1 14-5 16
3 Norvegia 7 3 1 3 11-9 10
4 Georgia 7 2 2 3 11-15 8
5 Cipru 8 0 0 8 3-28 0

Grupa F
Azerbaidjan - Suedia 3-0
Au marcat: Emin Mahmudov 3, 89, Renat Dadaşov 6.
Cartonaş roşu: Bahlul Mustafazad (Azerbaidjan) 57.

Estonia - Austria 0-2
Au marcat: Konrad Laimer 26. Philipp Lienhart 40.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Austria 8 6 1 1 17-7 19
2 Belgia 7 5 2 0 17-4 17
3 Suedia 7 2 1 4 12-12 7
4 Azerbaidjan 7 2 1 4 7-12 7
5 Estonia 7 0 1 6 2-20 1

Grupa G
Bulgaria - Ungaria 2-2
Au marcat: Spas Delev 24, Kiril Despodov 79 - penalty, respectiv Martin Adam 10, Alex Petkov (autogol) 90+7.
Cartonaşe roşii: Valentin Antov (Bulgaria) 36, Milos Kerkez (Ungaria) 57.

Muntenegru - Lituania 2-0
Au marcat: Edvin Kuc 3, Stevan Jovetic 48.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Ungaria 7 4 3 0 13-6 15
2 Serbia 7 4 1 2 13-7 13
3 Muntenegru 7 3 2 2 8-8 11
4 Lituania 8 1 3 4 8-14 6
5 Bulgaria 7 0 3 4 5-12 3

Grupa J
Liechtenstein - Portugalia 0-2
Au marcat: Cristiano Ronaldo 47, Joao Cancelo 57.

Luxemburg - Bosnia-Herţegovina 4-1
Au marcat: Mathias Olesen 6, Gerson Rodrigues 30 - penalty, 90+5, Nihad Mujakic (autogol) 55, respectiv Renato Gojkovic 90+3.

Slovacia - Islanda 4-2
Au marcat: Juraj Kucka 30, Ondrej Duda 36 - penalty, Lukas Haraslin 47, 55, respectiv Orri Oskarsson 17, Andri Gudjohnsen 74.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Portugalia 9 9 0 0 34-2 27
2 Slovacia 9 6 1 2 15-7 19
3 Luxemburg 9 4 2 3 12-19 14
4 Islanda 9 3 1 5 17-14 10
5 Bosnia-Herţegovina 9 3 0 6 8-18 9
6 Liechtenstein 9 0 0 9 1-27 0

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.