Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clubul de fotbal Astra Giurgiu riscă depunctarea şi interzicerea dreptului de a transfera şi legitima jucători dacă nu va achita în termen de cinci zile restanţele salariale către fostul antrenor Bogdan Andone şi membrii staff-ului acestuia, secunzii Vasile Maftei şi Octavian Chihaia, conform unei decizii a Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

"Comisia sancţionează debitorul AFC Astra cu penalitate de 3.000 lei şi acordă un termen de graţie de 5 zile pentru executarea integrală a obligaţiilor de plată conform art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. Cal. 1. a din RSTJF, faţă de creditorul Andone Bogdan. Acordă termen în data de 28.04.2021, ora 15.00, dată la care debitorul AFC Astra să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul Andone Bogdan conform Hotărârii nr. 339/CL/11.02.2021 pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi depunctarea", se arată în soluţia comisiei publicată, joi, pe site-ul oficial al FRF.

De asemenea, gruparea giurgiuveană a fost sancţionată cu câte 3.000 de lei penalitate financiară şi în litigiile cu Vasile Maftei şi Octavian Chihaia.

Antrenorul Bogdan Andone, în prezent la FC Voluntari, a condus formaţia Astra Giurgiu în perioada octombrie 2019 - septembrie 2020.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.