Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Foştii componenţi ai echipei naţionale de handbal masculin a României au sărbătorit, sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Corbeanca, 50 de ani de la câştigarea Campionatului Mondial din Franţa, al treilea dintre cele patru titluri aflate în palmaresul primei reprezentative.

La eveniment au fost prezentate cele două trofee primite de echipa naţională pentru succesul din Franţa: Cupa Mondială, care a rămas în posesia României, şi un trofeu special acordat de Federaţia Internaţională de Handbal primei reprezentative care s-a impus de 3 ori în competiţia supremă. În 1970, România învingea în finală selecţionata Republicii Democrate Germane cu scorul de 13 la 12.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Foştii campioni mondiali români care au contribuit la succesele din 1961, 1964, 1970 şi 1974 au fost premiaţi de Asociaţia Club Sportiv Team "Cristian Gaţu". Chiar dacă nu a putut fi prezent, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Handbal, Hassan Moustafa, a trimis un trofeu şi un mesaj de felicitare pentru foştii campioni mondiali români.

Printre foştii handbalişti prezenţi la sărbătorirea a 50 de ani de la cucerirea titlului din 1970 s-au numărat campioni mondiali, dar şi medaliaţi la Jocurile Olimpice. Au participat la eveniment printre alţii Cornel Oţelea, Cezar Nica, Ion Popescu, Cornel Penu, Ştefan Orban, Cristian Gaţu, Roland Gunesch, Mihai Marinescu, Gheorghe Goran, Gavril Kicsid, Ştefan Birtalan, Valentin Samungi, Olimpiu Nodea, Petre Ivănescu, Ioan Moser, Iosif Iacob, Radu Voina, Dan Marin, Constantin Tudosie, Werner Stockl, Mircea Ştef, Mircea Grabovski, Nicolae Munteanu şi Vasile Stângă.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Înaintea începerii evenimentului, a fost ţinută o slujbă în memoria celor 16 campioni mondiali care s-au stins din viaţă în ultimii ani.
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Triplu campion mondial cu România, Cornel Oţelea, a declarat că marele câştig al foştilor handbalişti e faptul că au format de-a lungul timpului o familie unită.
 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


"Ne bucurăm că am reuşit să construim o familie. Prezenţa atâtor campioni mondiali aici ne arată că nu am greşit şi că familia aceasta va merge mai departe, în ciuda pierderilor pe care le-am suferit de-a lungul anilor. Eu îi felicit pe toţi pentru tot ceea ce au realizat la echipa naţională şi pentru ceea ce reprezintă ei azi în societatea românească. Sper să facem în continuare lucruri bune, aşa cum am învăţat toţi în tinereţea noastră. Însă recunosc că de foarte multe ori mă încearcă un sentiment de amărăciune şi de regret... regret că poate am făcut prea multe pentru handbal... dar mai ales pentru structura care conduce handbalul românesc de azi. Adică pentru Federaţia Română de Handbal de azi, care aş vrea să nu fie şi viitoare. Le mulţumesc celor din cadrul federaţiei pentru prezenţa la evenimentul nostru", a încheiat, ironic, Cornel Oţelea.

La rândul său, Cristian Gaţu, dublu campion mondial şi medaliat cu argint şi bronz la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, a menţionat că nu crede că România va mai reuşi vreodată să repete performanţele din trecut.

"Este un eveniment emoţionant, un eveniment în care tristeţea legată de trecerea anilor e amestecată cu bucuria revederii. Nu îmi vine să cred că au trecut 50 de ani de la titlul din Franţa, dar, după semnalele fizice, aşa este. Când mă uit în buletin mă apucă nebunia, dar ce să fac? Să câştigi un joc înseamnă să câştigi în viaţă. Însă România nu ştiu dacă va mai reuşi performanţele noastre de atunci... Dacă nu se schimbă ceva la vârf, dacă nu se orientează handbalul în aşa fel încât să se dea şanse tuturor românilor, atunci nu avem nicio şansă", a afirmat Gaţu.

Echipa naţională de handbal masculin a României are în palmares patru medalii de aur (1961, 1964, 1970 şi 1974) şi două de bronz (1967 şi 1990) la Campionatul Mondial. Cu 4 titluri mondiale, prima reprezentativă ocupă locul doi, la egalitate cu Suedia, în clasamentul all-time pe naţiuni, prima poziţie fiind ocupată de Franţa, cu 6 titluri. AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.