Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipa feminină de volei CSM Volei Alba Blaj a ajuns la un acord pentru prelungirea colaborării cu liberoul Marina Vujovic, a anunţat vicecampioana Europei pe pagina sa oficială de Facebook.

Accidentată grav în penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, sârboaica Marina Vujovic va reveni pe teren tot în tricoul echipei ardelene, devenind astfel cea mai veche componentă din lotul formaţiei pregătite de Darko Zakoc, la al patrulea său sezon.

Marina Vujovic (1,63 m) este, la ora actuală, cea mai titrată jucătoare străină care a evoluat în campionatul României, menţionează sursa amintită. Vujovic s-a născut pe 23 ianuarie 1984, la Ljubljana, iar în perioada 2001-2006 a evoluat pentru Steaua Roşie Belgrad, cu care a câştigat de trei ori campionatul Serbiei şi Muntenegrului şi o Cupă. Între 2006 şi 2008, Marina Vujovic a jucat la Volero Zurich, echipă cu care a câştigat de două ori campionatul şi Cupa Elveţiei, iar apoi a urmat un sezon în Grecia, la Iraklis Salonic, formaţie cu care a jucat finala Cupei Greciei. Din 2009, Marina Vujovic a evoluat în campionatul României, unde a cucerit de cinci ori titlul naţional şi de trei ori Cupa României, fiind vicecampioană europeană, în acest an, cu Volei Alba Blaj. Astfel, în perioada 2009-2013 a fost pregătită de Darko Zakoc la Tomis Constanţa, alături de care a câştigat de două ori campionatul (2011, 2012) şi o Cupă a României (2011). În sezonul 2013/2014 a evoluat la Ştiinţa Bacău, cu care a câştigat atât campionatul, cât şi Cupa României. În sezonul 2014/2015, Marina Vujovic a jucat pentru CSM Bucureşti, pentru ca, din 2015, să revină sub comanda lui Darko Zakoc, la Volei Alba Blaj, alături de care a câştigat două titluri de campioană a României (2016 şi 2017), o Cupă României (2017) şi vicecampioană europeană.

În sezonul 2018/2019, CSM Volei Alba Blaj se va baza pe următorul lot de jucătoare: coordonatoare - Lucie Smutna (Cehia), Lora Kitipova (Bulgaria), extreme - Sonja Newcombe (SUA), Ana Lazarevic (Serbia), Maria Karakaşeva (Bulgaria), Ramona Rus (România), universali - Ioana Baciu (România), Katerina Jidkova (Azerbaidjan), centri: Nadja Ninkovic (Serbia), Sara Hutinski Torres (Slovenia), Maja Aleksic (Serbia), libero - Suzana Cebic (Serbia), Marina Vujovic (Serbia).

Vicecampioana României ar mai putea realiza un transfer până la primul meci oficial, precizează clubul.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online : Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.