Fotbal: Selecționerul Italiei nu a demisionat după ratarea calificării la Cupa Mondială 2018

 •  Sport
469 afişări

Selecționerul Italiei, Gian Piero Ventura, nu și-a prezentat demisia după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018, în urma barajului cu Suedia, explicând că va trebui să vorbească mai întâi cu președintele Federației italiene de fotbal, Carlo Tavecchio, informează AFP.

22d116eb-54cf-4ce7-9ecc-35bb40f3b976

"Demisia? Nu știu, sunt foarte multe lucruri de evaluat. Nu am vorbit deocamdată cu președintele. Ne vom vedea și vom evalua aceste lucruri, iar tot ceea ce va reieși din această discuție va fi acceptat", a declarat Ventura în cursul unei conferințe de presă, după meciul retur cu suedezii, disputat luni seara la Milano.

"Atunci când în fotbal nu se obțin rezultate, responsabil este antrenorul, acest lucru se știe. A existat o voință feroce, însă așa este fotbalul și trebuie să accept. Această eliminare este un rezultat sportiv care atârnă foarte greu. Sunt însă mândru că am făcut parte din acest grup și am lucrat cu mari campioni și cu alții cărora le doresc să devină", a mai spus selecționerul italian, care a ținut să-și ceară scuze italienilor "pentru rezultat, nu pentru angajament".

Italia a ratat până acum doar două ediții ale Cupei Mondiale de fotbal, cele din 1930 și 1958, iar eșecul calificării la ediția 2018 se poate transforma într-o adevărată "apocalipsă" pentru fotbalul italian, din punct de vedere economic și sportiv, conform presei din peninsulă.

Squadra Azzurra a terminat la egalitate, 0-0, cu selecționata Suediei, luni seara la Milano, scandinavii obținând biletul pentru turneul final de anul viitor grație victoriei la limită din meciul tur (1-0).

Cotidianul Gazzetta dello Sport anunță că soarta lui Gian Piero Ventura este deja pecetluită, aceasta urmând să fie demis în cursul zilei de astăzi (marți), dacă va refuza să demisioneze. Într-un sondaj realizat de această publicație, principalul tehnician dorit de fanii italieni pentru succesiunea lui Ventura pe banca tehnică a naționalei este Carlo Ancelotti, care a adunat 67,4% din voturi, urmat de Antonio Conte (22,4%).

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe