Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 9 nov /Agerpres/ - Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care adus pe lume în luna septembrie primul ei copil, a revenit în sala de antrenamente, cu speranţa că îşi va putea apăra titlul la Openul Australiei, la începutul anului viitor, informează agenţia DPA.

"Serena se antrenează deja în sală, pentru a-şi reintra treptat în formă", a declarat spaniolul Ruben Mateu, fizioterapeutul fostului lider al clasamentului WTA. "Pentru cineva care posedă asemenea capacităţi fizice, aşa cum e cazul Serenei, este mult mai uşor să-şi recapete forma. Lucrurile vor decurge mai rapid în ceea ce o priveşte, spre deosebite de alte sportive din circuitul feminin. Motivaţia sa este încă mare. Ea a decis să revină la cel mai înalt nivel şi, dacă va reveni, o face pentru a câştiga", a adăugat Mateu.

În cazul unui nou succes la Openul Australiei, Serena Wiliams va câştiga cel de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem şi o va egala, astfel, pe australianca Margaret Court. Americanca are ocazia să urmeze exemplul belgiencei Kim Clijsters, care a câştigat Openul Australiei şi a cucerit de două ori trofeul la US Open după naşterea fiicei sale Jada.

De asemenea, Margaret Court a cucerit ultimele sale trei titluri de Mare Şlem după ce l-a adus pe lume pe fiul său.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Miahi Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.