Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Buenos Aires, 13 oct /Agerpres/ - Javier Mascherano, fundaşul echipei FC Barcelona, şi-a anunţat retragerea din reprezentativa Argentinei după Cupa Mondială de fotbal din 2018, care va avea loc în Rusia, informează AFP.

Mascherano, în vârstă de 33 ani, a disputat 139 de meciuri în tricoul naţionalei "albiceleste" şi a pierdut cinci finale: patru de Copa America (2004, 2007, 2015, 2016) şi una de Cupă Mondială, în 2014.

Singurele două titluri pe care Javier Mascherano le-a câştigat cu Argentina sunt cele de campion olimpic, în 2004 şi 2008.

"Ciclul meu în selecţionată se încheie în Rusia, nu voi merge mai departe. Sampaoli (antrenorul Argentinei - n.red.) va decide dacă trebuie să fiu selecţionat pentru Mondial sau nu", a declarat fundaşul într-un interviu acordat postului argentinian de televiziune TyC Sports.

Mascherano este, după starul Lionel Messi, cel mai influent jucător din vestiarul argentinian, însă ultimele sale prestaţii i-au adus numeroase critici. El a fost titular marţi, în victoria de la Quito, împotriva Ecuadorului (3-1), în urma căreia Argentina s-a calificat la Cupa Mondială 2018.

Sosit în 2010 la FC Barcelona, de la formaţia engleză FC Liverpool, Javier Mascherano se află sub contract cu echipa spaniolă până în iunie 2019.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.