Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 sep /Agerpres/ - Federaţia Română de Karate WUKF organizează la Braşov în zilele de 23 şi 24 septembrie ediţia 2017 a Cupei României pentru copii, minicadeţi, cadeţi şi seniori, la individual şi pe echipe, o competiţie care reuneşte 800 de sportivi de la 56 de cluburi, a declarat Liviu Crişan, preşedinte FRK WUKF pentru AGERPRES.

''S-au înscris 800 de sportivi de la 56 de cluburi, dar până diseară cred că vom avea circa 60 de cluburi. Sâmbătă au loc întreceri la categorii până la 13 ani, iar duminică la peste 13 ani. Competiţia va avea un rol de verificare şi nu de selecţie pentru campionatul mondial. Acesta era iniţial programat în octombrie, dar din păcate s-a mutat între sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie. Noi nu am putut să mai mutăm cupa şi o să facem o verificare de fapt pentru lotul naţional cu prilejul unei alte cupe. Noi sperăm ca la Braşov să iasă cât mai bine organizarea şi să confirme toţi sportivii care sunt pe lista selecţionerilor'', a declarat Liviu Crişan.

Competiţia va fi găzduită de Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu Colibaşi'' în zilele de 23 şi 24 septembrie, cu începere de la ora 10,00 şi respectiv 9,00.

''Am ales Braşovul pentru că sunt gazde foarte bune, avem un club puternic acolo, CSU Braşov - secţia de karate, şi fiind relativ în mijlocul ţării este accesibil tuturor cluburilor din ţară. Noi avem 108 cluburi afiliate şi trebuie să găsim soluţii pentru a avea cheltuieli cât mai mici pentru fiecare'', a adăugat preşedintele FR de Karate WUKF.

Ediţia a 2-a a CM de karate UWK 2017 va fi găzduit de localitatea italiană Montecatini Terme între 30 noiembrie şi 3 decembrie, iar România şi-a propus să-şi menţină statutul de lider mondial.

''Noi suntem la nivel mondial pe locul I de câţiva ani. Am avut o pauză anul trecut, când Italia ne-a depăşit, pentru că au avut un campionat mondial la ei. United World Karate este o organizaţie mare cu 7 federaţii membri fondatori şi care o dată la doi ani organizează acest campionat mondial care are karate sportiv, karate tradiţional şi karate de contact. De data asta eu sunt optimist, deşi de felul meu sunt mai pesimist, că ne vom menţine pe locul I la medalii'', a precizat Liviu Crişan.

Liviu Crişan a salutat efortul MTS, care sub conducerea ministrului Marius Dunca, a demarat plata premierilor restante încă din 2015: ''Miniştrii dinainte nu au mai acordat premieri din 2015. Acum deja am fost solicitaţi să trimitem conturile pentru a ni se vira prima premiere din 2015, de la CE din Belgia. Este încă un semn şi jos pălăria pentru domnul ministru, pentru că puţini se mai gândeau că va onora aceste premieri din anii trecuţi''.
AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Teodora Oprea)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.